text Poezii crestine

Zece zile de consacrare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Ne-am strâns în rugăciunea noastră cea promisă,
Avem o listă ce cu voia noastră a fost scrisă
Și am promis că vom sta strânși în rugăciune,
Nu se putea să fie aceasta decât o minune.

Ne ținem strânși de mână, nu cedăm
Și ruga noastră cu credință înălțăm,
Suntem umani, nu suntem sfinți, avem greșeli,
Satana ne așteaptă și ne întinde doar momeli.

E ceas de rugăciune, durerea mă încearcă,
Satana e turbat, nu știe ce să facă,
Nu îi convine, frate, că noi ne-am adunat
Și împreună-n rugă cu toții am strigat.

Strigăm în disperare, suntem uniți mereu,
Începem săptămâna cu rugă, nu e greu,
Chiar dacă vin necazuri și boala ne încolțește,
Noi știm că Domnul în ceruri cu milă ne primește.

Ne ținem strâns de mână și ne rugăm fierbinte,
Cerem cu disperare și vrem să iei aminte,
Avem copii pe listă, copii ce sunt în lume,
Strigăm în rugăciune pe fiecare nume.

Noi i-am crescut cu teamă și i-am adus la Tine,
Dar au plecat în lume crezând că le e bine,
Satana i-a momit și au căzut în plasă,
Iar mreaja cea spurcată acuma nu îi lasă.

Suntem bolnavi cu toții, mai mult sau mai puțin,
Privește Tu cu milă spre cei ce-i amintim,
Avem o listă, Tată, mulți sunt bolnavi chiar grav,
Pe patul suferinței, să le vorbești suav.

Încurajează-i, Tată, pe cei ce sunt bolnavi,
De atâta suferință mulți par a fi firavi,
Nu îi lăsa, Părinte, trimite alinare,
Cu mâna Ta de medic alină tot ce doare.

Familiile, Tată, sunt dezbinate tare,
Sunt mulți aceia care trec prin grea încercare,
Strigăm pentru familii, unește-i în credință
Căci e nevoie, Doamne, de multă pocăință.

Fă pace-n lumea asta, ești Domnul păcii noastre,
Privim plini de speranță, privim în zări albastre,
Nu ne lăsa purtați de valul disperării
Chiar dacă vine noaptea, e noaptea încercării.

Ne ținem strâns de mână, cu sete ne rugăm,
În ruga noastră astăzi ștafeta o predăm,
Eu am primit ștafeta și o dau mai departe,
Suntem uniți în rugă ca soră și ca frate.

Nu ne cunoaștem, Tată, dar Tu ne cunoști bine,
Te rog, șterge păcatul căci noi venim la Tine,
Șterge păcatul, Tată, trimite Duhul Sfânt,
Să trecem încercarea ce va veni curând.

E timpul încercării, e timpul de pe urmă,
Satana ca turbatul își bagă lupi în turmă,
De stăm în rugăciune noi nu vom fi învinși,
De Duhul Sfânt vrem, Tată, să fim deplin cuprinși.

Aducem pe altar o slabă rugăciune
Căci nu găsim cuvinte și nu știm bine a spune,
Te rog, să curățești tot ce am gândit murdar
Și ruga curățește căci noi vrem al Tău har.

Sfințește-ne, Părinte, noi vrem ca să lucrăm,
Să facem misiune în casa în care stăm,
Să le vorbim de Tine, prin fapte la vecini,
Colegii de la muncă, ei nu ne sunt străini.

E timpul scurt, se pare, Scriptura se împlinește,
Primește rugăciunea celui ce se căiește,
Adună-ne pe toți, nu vrem ca să cădem,
Noi suntem slabi, cu Tine luptăm și rămânem.

Strigăm în rugăciune trimite Duhul Sfânt,
Nu ne lăsa purtați aiurea de orice vânt,
Avem Cuvântul Tău prin care ne-ai vorbit,
Deschide inimi, Tată, e timp de pocăit.

În vers eu mă rog, Tată, îmi este mai ușor,
Alții chiar în cântare revarsă al lor dor,
Alții șoptesc o rugă, alții vorbesc cu zel,
Suntem uniți cu toții, dar nu suntem la fel.

Primește ruga noastră chiar de e diferită,
Din inimă, Părinte, eu știu c-a fost rostită,
Primește-ne Isuse, la cruce am venit,
Suntem o grupă care în rugă ne-am unit.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>