Versuri și culori

Versuri și culori

Dintr-un negru de tăciune,
Și-a făcut din el gherghef.
A țesut culori ce prins-au,
Forme vii de relief.
Cu penelul, ca un pictor,
Bucuros de-a sa lucrare,
În amestec de nuanțe,
A pictat și prima zare.

Albul , L-ai făcut un guler,
Pentru munți cu coama deasă.
Îmbrăcat-ai Tu și iarna,
Într-o rochie de mireasă.
Verdele, e mesagerul,
Ce trezește la lumină,
Codrul, cu-ale sale frunze,
Iarba ce de frig suspină.

Galbenul, ne este pâinea,
Câștigată cu sudoare.
E și soarele de aur,
Ce de mii de ani răsare.
Roșul, e culoarea sfântă,
Ce a curs pe lemn odată.
E arvuna împăcării,
Omului, cu Sfântul Tată !

În albastru colorat-ai,
Cerul fără de hotare.
Dar și valul ce se-ncruntă,
În furtuni pe-ocean, și mare.
Negrul, Ai lăsat ca talpă,
Un pământ să-Ți pui piciorul.
Unde mama-și plânge dorul,
Că departe-i e feciorul.

Violet, e liliacul,
Cu parfumul său de mai.
E și crinul ce-L îmbracă,
În culoare ca un crai.
Roz, ne sunt și trandafirii,
Ce ne-mbată cu parfum.
În grădini imperiale,
Ca desprinse din album.

Auriu, înseamnă tronul,
Majestatea și puterea.
E culoare ce supune,
Ascultarea și tăcerea.
Gri, atrage după dânsul,
Întristare din Eden.
Ce înseamnă neascultarea,
Fără stofă, sau refren.

Într-un cadru de culoare,
S-a născut al vieții sens.
Iar pământul ca o pânză,
Este un tablou imens.
Dumnezeu este Cuvântul,
Ce ascunde-n El comori,
Slava Lui să fie-n toate,
Și în versuri, și-n culori !

Viorel Balcan 4 iunie 2013