text Poezii crestine

Un picur de lumina

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
LUMINA


Da, Doamne! Tu ai aprins lumina-n mine,
Să văd bine-ntunericul ţesut de neştiinţă,
De păcatul ce mă ţinea departe de Tine.
Şi-ai pus în mine o vie credinţă.

Peste întuneric, ai revărsat lumina Ta
Şi-ai despicat bezna, ca să pătrundă făclia,
Să strălucească iubirea în splendoarea Sa,
O iubire ce din Tine îşi ia energia.

Da! Tu, Te înduri de sufletul care geme,
În sângele Tău m-ai spălat de păcatul greu,
Care m-a stăpânit atâta amar de vreme.
Tu ai ridicat povara sufletului meu!

Mi-ai deschis ochii, să-Ţi văd strălucirea,
Mi-ai arătat Calea, ce descoperă Adevărul,
Ai adus mai aproape de mine nemurirea.
Şi m-ai urcat pe stâncă, să ating cerul.

N-am meritat o iubire fără asemănare,
Ce-n jertfă s-a aprins pentru al meu păcat.
Ai vrut să mori pentru a mea salvare,
Doamne, m-ai iubit nemăsurat!

Mi-ai dat învierea din morţi, cu iubire,
Ce nu se poate măsura cu nici un etalon.
Reverşi prin Harul Tău neprihănire,
Tu, nu dispreţuieşti nici un om.

Te apleci, la suferinţa celui care strigă,
Alini orice durere, torni balsam vindecător,
Rupi toate lanţurile, orice fel de verigă,
Cu iubirea Ta, Scump Mântuitor.

Nu treci, pe lângă cel care Te cheamă,
Tu, l-ai chemat de mult şi-ai aşteptat!
Şi alergi, la cel ce în sfârşit Te cheamă,
Să-i dai Harul Tău, din plin, nemăsurat.

Curcubeul vieţii mele, la orizont răsare,
Să-mi amintească, hotărârea de a trăi curat.
Şi de cerul îmbrăcat în sărbătoare,
Pentru mine păcătos, recuperat.

Din dragoste, socoteşti omul neprihănit,
Prin Harul iubirii înflorit în jertfa pe cruce.
Doamne, cât de mult , Tu, m-ai iubit!
Păcatul meu Te-a apăsat la cruce.

Tu! O nouă viaţă, atunci, mi-ai dăruit,
Viaţă veşnică în cerul deschis pentru mine.
Prin harul iubirii Tale m-ai mântuit,
Să pot o veşnicie, să fiu cu Tine.

Mi-ai dat lumină, să am vederea clară,
Puterea, să fiu supusă voii Tale totdeauna.
Ai revărsat înţelepciunea necesară,
Să pot ajunge să primesc cununa,

Să văd limpede, drumul ce l-ai deschis.
Să nu m-abat nicicând pe altă cale,
Să-mi fie ţintă al Tău paradis,
M-ai cuprins, Isuse, în braţele Tale.

Slăvit să fie în veci Numele Tău.
Dumnezeul mântuirii mele, Domnul meu!
Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>