text Poezii crestine

Un dor nespus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Aş vrea să fiu o frunză-n vânt,
Să mă desprind de glie,
De mă cobor sau mă avânt,
Să port în suflet dor preasfânt,
Dorul de veşnicie.

Aş vrea să fiu un fulg de nea,
Să port a Ta solie
Şi chiar de-i scurtă viaţa mea,
Să luminez precum o stea,
În drumul prin pustie.

Aş vrea sa fiu un nor uşor,
Să ud cu ploi pământul,
Să adumbresc orice ogor,
Să fiu un far pentru popor,
Precum a spus Cuvântul.

Aş vrea să fiu în lume-un val,
Să spăl întinăciunea
Şi-n sunet dulce de chinval,
Spărgându-mă într-un final,
Să văd Isus, minunea.

Aş vrea să fiu ca un cocor,
Să mă înalţ spre soare
Şi-n drumul meu, în al meu zbor,
Să nu uit că-s doar călător,
În lumea pieritoare.

Aş vrea să fiu, mai multe-aş vrea,
Dar ştiu că nu se poate,
Spun: ”Să se facă voia Ta,
Acum şi-n veac şi pururea,
Căci Tu le ştii pe toate!”

Sunt doar un om, sunt limitat,
Isus mi-e ajutorul,
Credinţa-n El m-a mângâiat,
Prin jertfa Sa am fost iertat,
A pus în mine dorul.

Un dor nespus de tot ce-i sfânt,
Mă-ncearcă-n orice clipă
Şi fac cu Domnul legământ,
Cât voi trăi pe-acest pământ,
Să stau pe-a Lui aripă.

El să mă-nalţe tot mai sus,
Pe culme de credinţă,
Chiar dacă viaţa mi-a apus,
Nu sunt pierdut, nu sunt răpus,
În El am biruinţă.

Aş vrea să fiu, ce mult aş vrea,
Să fiu un sfânt, ca Tine,
Te rog domneşte-n viaţa mea,
Să mă conduci, căci voia Ta,
E lege pentru mine!

30/04/12, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>