text Poezii crestine

Un dar de preţ este sfinţirea!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Un dar de preţ este sfinţirea!


Un dar de preţ este sfinţirea
Prin Isus, darul a venit
Prin jertfă, ne-a dat nemurirea
Şi veşnicia am primit

Fără sfinţire nu se poate
Pe Tatăl ca să Îl vedem
Iar gândurile noastre toate
Spre Domnul să le îndreptăm

Prin jertfa Sa însângerată
De condamnare, ne-a scăpat
De moartea care ne-a fost dată
A Lui iubire, ne-a salvat

De acel tiran care ucide
Care de sânge e însetat
Cu răutate, el decide
Pământul l-a acaparat

A lui putere este mare
Dar de Isus e limitată
Urlă turbat şi rage tare
Vrea să distrugă lumea toată

Dar Domnul Vieţii, l-a supus
Atunci când moartea a învins
Atunci când morţilor le-a spus
Că-a Lui domnie, s-a extins

Şi cheia morţii a luat-o
Acum, peste tot stăpâneşte
El viaţa veşnică a dat-o
La orice om, care-o doreşte

Să fim mereu gata de luptă,
Să vrem a noastră nemurire
Căci vremea e atât de scurtă
Şi va veni Hristos, ca Mire

Mireasa Lui de pe pământ
Ca să o ducă sus la Cer
Ei, au făcut un legământ
A Lui promisiuni, nu pier

Totul exact se va împlini
Aşa cum a promis Hristos
La Ceruri, ei vor locui
Şi toate vor rămâne jos

Noi să luptam pentru sfinţire
Vom fii tenace luptători
Şi vom trăi în fericire
Vom deveni nemuritori.

Amin

Câmpia Turzii, 3 august 2013

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>