Tu ești nemărginirea

Tu ești nemărginirea


Zorii mă cheamă să stăm de vorbă,
Să-Ţi mulțumesc Isus, că m-ai salvat;
Șoptit îmi spun florile și bobul de rouă,
Că mă iubești și m-ai iertat.

Cu teamă ridic ochii Domnul meu.
Mai sus de cer privesc; acolo-i dorul meu.
Tu ești nemărginirea, dragostea și iubirea,
Ocrotirea noastră; în toată măreția,
Mantia, trenă de stele, ce poartă lumina:
Învelești nopțile, unde este durere,
Dai cuvinte de rugă, unde-i tristețe multă
Înflăcărezi Duhul, mărești credința-n suflet.
Văzduhul se despică, de-al rugilor strigăt.

Acolo e cortul Tău, piscul casei Tale,
Oglindită-n întinsele mări și oceane,
Pe aripi de vânt, carul sfinților Te poartă,
Călătorești cu mine, ești nelipsit în viață.

Din vânturile ascunse, soli Tu Ți-ai făcut,
Ca să Te urmeze, pe întinsul pământ.
Din flăcări de foc, slujitori să Te însoțească,
Ca în orice clipită, privirea-Ţi să mă vadă.
Hotar ai pus mărilor, necazul ca să treacă.
Toate le-ai rânduit; iubirea-Ţi să mă scape.
Neobosit plutești pe unde nevăzute,
În totul și în toate, Isuse, ești cu mine,
Torni în a mea inimă atâta bucurie...

Păsările cerului și fiarele din codru,
Întinsele câmpii, stâncile și izvorul,
În sublimul lor cor, cânt şi eu cu ele,
Mărire, laudă, slavă, pe strunele de stele.

Îți mulțumesc Isus, că nu m-ai părăsit,
Al meu cânt de jale, Tu l-ai auzit.
Ai mângâiat sufletul cu binecuvântare,
Și al meu plâns, de bucurie în zare.
Nopțile de încercare le-ai luminat,
În zilele noroase, pe brațe m-ai purtat.
Mă cheamă zorii, să Îți mulțumesc,
Razele-n apus, ca să Te slăvesc.
În orice pas în viață, Tu m-ai însoțit,
Îți mulțumesc Isus, că mult m-ai iubit.
Îți dăruiesc viața, inima o pun pe altar,
Aceasta e mulțumirea ce Ţi-o dau ca dar.