text Poezii crestine

Tu ești Creatorul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorel Balcan
Tu ești Creatorul

Doar un minut sau poate două,
Atât a fost de-ajuns să mă zidești,
Din praful de pe drum stropit cu rouă,
Din lut, m-ai modelat cu mâini cerești.

Tu m-ai făcut să fiu ca Tine
Cu chip și-asemănarea Ta ;
Mi-ai dăruit și duh de viață
Un duh, care cândva îl vei lua.

Ți-au trebuit puține zile,
Doar șapte numărate în total.
Ca să zidești o lume întreagă
Și-un univers ca de cristal!

Te-ai sfătuit atunci cu FIUL
Cel Sfânt și Prea Iubit din cer.
Să fiți zidari, şi arhitecți în toate,
Și ați zidit o lume de mister!

Tu ai chemat atunci la Tine
Pe omul, cel dintâi născut
Din proaspătul pământ și nemurire,
Stăpân, și paznic l-ai făcut.

Tu ai creat și munți, și marea
Ce pare a se pierde-n orizont!
Dar şi adâncuri ce-nfioară,
Să le înțeleg acum, nu pot.

Tu ai zidit și oștile din ceruri,
Armatele de îngeri ce slujesc,
Și heruvimi ce strigă întruna
,,Mărire Ție, Creator ceresc''!

În planul Tău a fost o, Doamne,
Zidirea unei lumi de agreat!
Dar vai, cum Te-a trădat cel’ primul,
Și-a dominat o lume de păcat.

La întrebarea celor ce mai cată
Prin beznă, bâjbâind a înțelege,
Am să răspund la fiecare-n parte:
Doar Dumnezeu, e Creator și Rege!

Viorel Balcan aprilie 8 2011

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>