text Poezii crestine

Te văd, Dumnezeule, în toate

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
Te văd Dumnezeule în toate
Oriunde-i milă și-orunde-i bunătate
Îți simt prezența în viața-mi de pribeag,
Cum porți cu mine al bătăliei steag
Te văd la lucru și-n arhitectură
Și cum implementezi fapte din Scriptură
Mă uimești cu adânca-Ți înțelepciune
La Tine nimic nu este o minune
Calmarea furtunii e ceva normal
De-aceea doresc controlul Tău total.
Te revelezi prin legile morale
Conduci planete și zonele astrale
Te descoperi celor cu inima-ntristată
Și toți aceștia știu că le ești Tată
Destinul Universului e-n mâna Ta
Ceea ce Tu clădești în veci va sta.
Te văd în îndeplinirea promisiunii
Îi însoțești pe cei din câmpul misiunii
(Cei sufocați de-a necredinței ipoteză
Vor cădea de pe semeața faleză
Căci i-a orbit de tot starea sfidării
Și-au răspuns cu vorbele îngâmfării
În marea despicată Egiptul nu Te-a văzut
De-aceea toată armata lui s-a pierdut)
Ai Tăi răscumpărați Te văd la cruce
Și-n mângăierea Ta duioasă, dulce
Mi-ai deschis ochii chemându-mă la Tine
Chemând ființa-mi să Ți se închine.
Cuprins de consternare admir ce creezi
Și știu că-n tot ce fac Tu mă vezi
Aș fi pierdut să-Ți neglijez existența
Îți recunosc, Dumnezeule, competența
M-aplec în fața magnitudinii Tale
Nâlțând melodii cu mii de osanale.


George Cornici/06.06. 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

N-ați lăsat!!...(var:)
N-ați lăsat! ! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți, cum negaC-a... Citeste mai mult >>
N-ați lăsat!...
N-ați lăsat! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți cum negaC-ați... Citeste mai mult >>
Conversație cu Dumnezeu
Încep prin a scrieAceste rânduri cu măiestriePentru Dumnezeul meu cel viuCe mă așteaptă în veșnicieÎn această dimineațăCând m-am trezitAm văzut o viațăMult mai frumoasăÎnțelegeam sensul a ceea ce scri... Citeste mai mult >>
Șoapta Duhului Sfânt
Am deschis acest caietSă scriu această poezieCe am primit-o din CerPentru a Lui măiestrieAud vocea Lui cum îmi dicteazăȘi îmi spune „scrie”Căci Eu sunt Cel ViuCel din veșnicieIată, Eu stau să vinȘi ră... Citeste mai mult >>
Poem pentru Dumnezeu
Când încep a scrie o poezieParcă toate se adunăȘi formează un cuvânt,Gânduri puse pe hârtie.Scrise de un poet,Dar nu pentru a lui măiestrie,Ci pentru slava lui Dumnezeu,Care i-a dat acest dar.Să scrie... Citeste mai mult >>
De vin furtuni
DE VIN FURTUNIDe vin furtuni cu tunete mariŞi ești zdrobit de poveri tari,Iar pacea parcă n-o găsești,Și tot mai des te opintești,De parcă şi cerul apasă mai tare,Nu te lăsa cuprinsă de disperare.Nu-ţ... Citeste mai mult >>
Örökkévaló Fény
Örökkévaló FényTiszta, Szent Fény a csillagok óceánjából,Gyere ide le a kék hullámok sugaránA lélekbe, hogy tudjon menekülni viharából.Mert minden percben igazlelkűséget kíván.Szeretettel és meleg szí... Citeste mai mult >>
Iov cap.29. Iov de altădată
Iov cap. 29. Iov de altădatăIov a luat cuvântul și a zis:”Oh! ... De-aș fi ca lunile trecute,Ca-n zilele, când mă păzea Dumnezeu,Și nu ca acum, când El mânia-și ascuteCi ca atunci când candela saStră... Citeste mai mult >>
Ai primit o zi
Încă-o zi. Ne-a dat-o DomnulS-o petrecem cu folos,Să desțelenim ogorul,Să lucrăm pentru Hristos.Încă-o zi de El lăsată.Mă întreb: ce am făcut?Viața îmi este curată?Am adus eu rod plăcut?Am fost gata l... Citeste mai mult >>
Haina dragostei, o îmbrac!
Haina dragostei, o îmbrac!Haina dragostei, o îmbrac,Căci respect al Tău CuvântTot ce îmi ceri, o să fac,Cât voi fi pe acest pământ.Răbdător, doresc să fiuPlin de calm și de iubire,Tot ce e bine, să șt... Citeste mai mult >>