text Poezii crestine

Te slavesc

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
TE SLAVESC!


Senine raze binecuvântate mă-nsoţesc...
Şi-n suflet se adună mai des bucuria.
Şi liniştea şi pacea în Tine, Isus găsesc...
Când în inima mea, Tu torni armonia.

Cu blândeţea revărsată de bunătate,
Prin Harul iubirii Tale nemărginite,
Faci să fim două suflete îngemănate,
Siameze, ce nu mai pot fi despărțite.

Strălucește raza Ta, Isus, veşnic Soare,
Peste mine, în ceasul greu de-ncercare.
Şi simt peste mine, bunătatea Ta mare,
Şi braţul puternic ce mă ridică-n picioare.

Mă-mbraci în haina neprihănirii,
Țesută cu migală din sfântă iubire.
Şi o flacără curată, a Dumnezeirii,
Duce neprihănirea, în mine, la-împlinire.

Dintr-o iubire ce n-apune niciodată,
Eşti rază de lumină, toată revărsată,
Peste inima-mi zdrobită şi îndurerată.
De îndurări nu m-ai lipsit vreodată.

M-ai smuls din plasa morţii, iubitor
M-ai mângâiat, cu glasul Tău blând,
Mi-ai fost alături, în focul din cuptor...
Şi-ai depărtat al trupului meu mormânt.

Prin focul Agape ce cu iubire-nfrăţeşte,
Sufletul meu în Tine. Isus, a găsit izbăvire.
Am văzut, cum a nemuririi floare înfloreşte,
Din grija, ce mi-o porţi cu nemărginire.

Ai destrămat a gândurilor mele ceaţă,
Să vad clar calea, ce mă duce-n veşnicie.
Ai pus făclia eternă, să lumineze a mea viaţă,
Să n-ajug să mă pierd în a mea nimicnicie.

Ai revărsat pacea peste a inimii gândire,
M-ai făcut mai puternică, învăţând să iert,
M-ai învăţat ce-nseamnă adevărata iubire...
Te Slăvesc Isuse, nu vreau să Te pierd!

Amin!


Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Declarație de iubire
“Te iubesc Isuse, știu că ești al meuA lumii plăcere n-o mai doresc eu”Iubire ca a Ta n-am să mai găsescCândva de te-am iubit, acum te iubesc!Te urmez Isuse, știu că Te-oi urma,Prin valuri de ură mere... Citeste mai mult >>
Altar
Mai cântă inimă, mai cântă,Ridică-te pân’ la a morții zvonuriCum boaba de muștar în lut se-mplântă,Pulsează înspre cer în mii de tonuri.În tine Domnul și-a zidit altar Cu mirodenii albe, înstelate,Pe... Citeste mai mult >>
Doamne, ești nemărginit!
Doamne, ești nemărginit!În locașul Tău cel sfântDoamne, să fii lăudat,Tu ești Domn pe acest pământȘi în cer, ești neschimbat.Lucuri bune ai făcutCât ai fost jos pe pământAi iubit și ai dat multCăci ne... Citeste mai mult >>
Îmi ridic ochii spre ceruri
Îmi ridic ochii spre ceruri, privesc dincolo de nori,Și prin Duhul, prin credință, văd frumoasele splendori.Văd în cer corul de îngerii ce-L laudă pe Dumnezeu,Văd o mare sărbătoare, slavă Lui, Numelui... Citeste mai mult >>
Rostul meu
Printre Terre se preumblă glasul Tău cu dulci fioriAdăstând ca o albină peste parfumate floriTe aud în fiecare pas făcut în nevăzutȘi te văd în fiecare prunc sau zâmbet nenăscut.Ești stăpân pe brâul n... Citeste mai mult >>
Îmi las inima să vadă
Doamne, cine-ar fi crezutCă prin negrele talazuriDrum văzut și nevăzutDin fuioare de necazuriDrum de aur mi-ai țesut?Că din pârtie de rouăSuspendată în hazardMi-ai trasat o viață nouăCu instincte de g... Citeste mai mult >>
Cununa
( 1 Corinteni 9:25,26)Sunt prins în cursa pentru viațăDar nu o viață temporarăRâvnesc la altă dimineațăCu valsuri sfinte de vioară.O dimineață fără soareUnde-nserarea nu e normăÎmbătrânirea nu te doar... Citeste mai mult >>
Slăvit să fii !
Slăvit să fii!A Domnului să fie slava și cinsteaCelui ce trăiește pe veci nemurireaCare e sfânt și vrednic de glorie,El este Domn și Împărat în veșnicie.Ca El nu este nimeni altulSă se asemene cu Prea... Citeste mai mult >>
Soha nélküle
Soha nélküleNem tudom, miért választott, semmi jó nem volt bennem,Hogy igazságot adjon nekem és menyasszonnyá tegyen.De az Ő szent szeretete kioltotta a bűn-terhet,És a lélekben új élet fakadt, most l... Citeste mai mult >>
Cât Te iubesc!
Cât Te iubesc? Sunt prea puțineCuvintele pe lumeSă spună ele-n locul meuCe eu nu Îți pot spuneCăci Te iubesc cu tot și toate,Cu cerul și pământul,Cu temeri și cu bucurie,Cu inima și gândulȘi-Ți simt P... Citeste mai mult >>