text Poezii crestine

Te laud și în suferință

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Delia Vele
Te laud și în suferință

Te laud, fii binecuvântat
Domn al slăvilor Preaînalt,
Te cinstesc, te preamăresc
Te onorez și-ți mulțumesc.

Nimeni Doamne nu-i ca Tine
Să îngrijească atât de mine.
Numai Tu în bunătatea Ta
Mă ajuți să pot înainta.

Nu mă cerți când n-am putere
Ci vii blând cu mângâiere,
Mă ajuți, mă încurajezi
Și-mi dai putere să înaintez.

Tată în bunătatea Ta cea mare
Te îngrijești de fiecare.
Te îngrijești de cei mici și de cei mari
Îngrijești de cei slabi și de cei tari.

Te laud că nu m-ai părăsit
Când am fost atât de amărât.
Tu mi-ai dat nădejde-n încercare
Deși am fost rănit, încă mă doare.

Rana sufletească cât și boala
Vor trece c-am trecut prin școala
În care multe lecții Tu mi-ai dat
Și din toate multe am învățat.

Ai folosit și dalta și ciocanul,
Am îndurat poveri cu carul,
M-ai îndreptat, m-ai șlefuit
Și eu credeam că Tu m-ai osăndit.

În durerea mea am strigat spre Tine:
Ascultă-mi glasul și multele-mi suspine.
Te întreb, dar nu Te supăra
Cât va mai ține încercarea grea?

Parcă viața mi s-a ruinat
Că sunt de atâtea boli înconjurat.
Sunt încă-n anii tinereții
Dar apăsat că firul vieții

Nu știu cât va mai rezista
Dar știu că totu-i după voia Ta.
Te laud chiar dacă nu-nțeleg
Și misterul nu pot să îl dezleg.

Mă bizui pe înțelepciunea Ta
Și aștept să văd ce va fi cu viața mea.
Lucrurile sunt atât de încâlcite
De parcă sunt în ceață învăluite.

Te aștept Tată să-mi vii în ajutor
Tu-mi ești scump ocrotitor.
Te slăvesc, în Tine mă încred
Mai am nădejde și încă cred

Că Tu de mine Te vei îndura
Și bolile Tu le vei îndepărta
Mă încred în Tine bunule Părinte,
Știu că și de mine îți aduci aminte.

Te slăvesc că încă îmi dai putere
Să înfrunt greul în a mea durere.
Nădejdea mi-e în Tine Tată
Tu nu uiți de mine niciodată.

Te glorific și Te preamăresc
Domnul meu și Te iubesc,
Sunt al Tău, mă-ncred în Tine
Tu nu mă vei lăsa de rușine.

Mă închin și îți mulțumesc
Sunt al Tău și îndrăznesc
Să îți cer putere multă
Să-mi dai în încercarea cruntă.

Să pot mereu să îți urmez
Nicicând să nu mă-ndepărtez
De Tine sfânt Mântuitor
Că Tu-mi ești binevoitor.

Chiar dacă toate-mi merg pe dos
Și nu mai am nici un folos
Mă încred în Tine sfinte Tată
Că Tu odată și odată...

Vei apărea ca un viteaz vestit
Când știi că e prilejul potrivit
Că numai Tu mă mai poți ajuta
Domnul meu tăria mea.

Te laud chiar dacă vrei să sufăr
Pe Tine nu vreau să mă supăr,
Că Tu ai hotărât în suferința grea
Să mă apropii mai mult de fața Ta.
Amin

Poezia este scrisă pentru băiatul meu.

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>