text Poezii crestine

Te caut iubitul meu Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Te caut iubitul meu Isus, din zori şi până-n seară,
Te strig, Te chem, Tu îmi răspunzi, acum, ca-ntâia oară.

Te rog şi-acum, să nu mă laşi, când trec prin încercare,
Mă-ncred deplin în harul Tău, dă-mi Doamne-mbărbătare.

Lipsit de prieteni, părăsit, mă simt ca în pustie,
Dar îmi şopteşti: ”Eu sunt aici!” şi strig: ”O, slavă Ţie!”

Nimic nu este mai de preţ, decât a Ta prezenţă,
Mă-nchin în faţa Ta Isus, cu sfântă reverenţă.

Adesea sunt purtat de val, izbit de stânci şi piatră,
Dar nu mă las încătuşat, de lumea idolatră.

Atâţia sfinţi şi sărbători, e ca o sufocare,
În Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, e binecuvântare.

Sunt un nimic, un abur vag, dar prin a Ta iubire,
Primit-am harul, la calvar şi-un loc în nemurire.

Te caut iubitul meu Isus, din zori şi până-n seară,
Te strig, Te chem, Tu îmi răspunzi, acum, ca-ntâia oară.

Îmi eşti eternul adăpost, Tu potoleşti furtuna,
Mă-ncred în Tine Domnul meu, acum şi-ntotdeauna.

Chiar de-s uitat şi părăsit şi încercat pe cale,
Eu ştiu că nu mă vei lăsa, să fiu cuprins de jale.

Doar prin credinţă-am dobândit, a Ta neprihănire,
Cuvântul sfânt de-l împlinesc, găsesc desăvârşire.

Pecetluit în efemer, voi fi curând ţărână,
Dar duhul meu, curat şi sfânt, va merge în Lumină.

Înţelepciunea azi o cer, dă-mi Tată iscusinţă,
S-ascult, să-nvăţ şi să aplic, cu-ntreaga mea fiinţă.

27/05/12, Barcelona-Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>