Te caut...

Te caut...

Te caut din zori până-n apus
cu-n dor în piept şi-o sete de iubire.
Isuse, al meu Mântuitor,
Te vreau nelipsit de lângă mine.

Mă uit spre zările senine,
străbat cu ochii cerul,
mă răcoresc în stropi de nori
iar gându-mi, urcă înspre Tine.

S-ajung la poarta Împărăţiei vreau
căci sunt confuz, mă tem...
Oare Tu m-ai uitat de nu-mi vorbeşti
aşa ca altădat'?

De ce nu mă mai mustrii,
să simt că-s ocrotit?
De ce nu mă mai mustrii,
să simt că sunt iubit?

De mine faţa Ţi-ai ascuns...
De ce nu-mi dai nici-un răspuns?
Ştiu... Ţi-am greşit, şi încă mult...
Iartă-mă, vino să mă ajuţi!

Ţine-mă-n căuşul mâinii Tale.
Nu mă vărsa în apele amare.
Am greşit, ieşi în a mea cale
cu marea Ta-ndurare.

Ascultă-mi bătăile inimii,
şi zbuciumul sufletului.
E obosit de atâta trudă,
căci cel viclean, îmi stă în umbră.

Din când în când, mă trage-n jos
cu marea-i deznadejde.
Şi mă opresc din al meu mers,
pierzând din drum, câte-o treaptă.

Iertare-Ţi cer şi mustră-mă,
să ştiu că încă mă iubeşti.
Întinde-Ţi mâna, prinde-mă,
şi viaţa Tu, să-mi ocroteşti.

Tu eşti a mea identitate.
Aşept ca să mă recunoşti
atunci când vei veni pe nori,
Mireasa să-Ţi răpeşti.

Şi drept să-mi dai la-Mpărăţie,
ca unui iubit fiu
ce s-a întors din pribegie,
din Valea Plângerii.

Nu vreau ca să mă rătăcesc
pe drumurile lumii.
Eu vreau cu Tine să rămân
pân' la sfârşitul lumii.

Inflăcărează-n mine speranţa
că n-alerg în zadar.
Credinţa Tu să mi-o măreşti
şi dragostea dintâi.

Atunci când zorii s-or ivi,
iar Tu pe nori vei apărea,
treaz eu sa fiu şi pregătit,
pentru Împărăţia Ta.