text Poezii crestine

Te adorăm, Isus iubit

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
ISUS IUBIT, TE ADORĂM

Isus iubit, Te adorăm
Şi-Ţi dăm cea mai înaltă stimă
Cuvântul Tău îl explorăm
Căci ne ghidează şi ne-animă.

Trimiţi în fiecare zi
Lumina Ta să ne-ncălzească
Şi mii de voci de-am auzi
Doar vocea Ta e îngerească.

De când în turma-Ţi am venit
Viaţa noastră-i armonie
De Dumnezeu ne-am alipit
Cu-ncredere şi prietenie.

Suntem ai Tăi cu tot ce-avem
Îţi recunoaştem vrednicia
Ne-ai scos din beznă şi blestem,
Ne-ai explicat ce-i veşnicia.

De-i jugul greu sau de-i uşor
Alături eşti la tracţiune
În munca noastră pe ogor
Împarţi doar sfântă viziune.

De vin necazuri mici sau mari
Ca barca vieţii s-o zdrobească
Ne-ajuţi să fim mai temerari
Ca-n noi credinţa să lucească.

Prezenţa Ta ne dă elan
Să traversăm această Vale
Iar când din Tine dai alean
Uităm de orice fel de jale.

Alt rege-n viaţă n-acceptăm
Domnia Ta ne-nviorează
Spre Ţara Păcii ne-ndreptăm
Conduşi fiind de-o albă Rază.

Că eşti cu noi la orice pas
E har şi e realitate
Îţi mulţumim că ne-ai atras
La cea mai sfântă demnitate

George Cornici/12 Iunie, 2013

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>