Stau în așteptarea revederii...

Stau în așteptarea revederii...


Pe furiș, tăcut, se lasă înserarea peste lume,
Se afundă gândul în a timpului uitare...
Liniștea și ceața încet învăluie noaptea;
Pe cer, constelațiile își arată frumusețea.
Descumpănit, mirat, sufletul se frământă
Că nu mai aude susurul, chemarea șoptită.
Zdrobit, pe malul singurătății caut pe Dumnezeu,
Încă tulburată, îmbrăcată în haina vechiului ” eu”
Ce mă ține țintuită în balamalele ruginite de vină,
Să nu mă întâlnesc cu Tine, cu Sfânta Lumină.

Adierile în zori, cu mireasma cetinii de munte,
Mă îndeamnă să urc spre piscuri semețe.
Greu urcuș... mi-am rupt încălțămintea - Râvnei...
Desculț prin mărăcini, m-a agățat mreaja rătăcirii.
Distrusă, târâtă prin serpentinele abrupte de vină,
Adâncul mă chema în pierzare, urlând în agonie;
Beelzebut luptă să mă tragă în întunecime:
Pe cale, stâncă a prăbușit să nu ajung la Lumină.
Înfiorătoare valuri... tumultoase de păcat,
Loveau să distrugă frumusețea vasului de lut.

Cerul, în susur mă îndeamnă dulce ca să urc...
Mă avânt... într-un salt mă ridic; jos, să nu zac.
Chiar de mă mai clatin, nu sunt în cădere
Căci razele de soare îmi fac chemări spre zare...
Prin credință, îmi curăț calea de spini și pietre;
Mă târăsc în coate, pe genunchi, cu tălpile sângerând;
Pun crucea în spate și urc prin greu, cântând.
Dezbrac haina trecutului; viitorul e cel mai important!
În suflet fac templu, mă străduiesc să fie curat.

Din mers nu mă opresc, nădejdea e nezdruncinată,
În fața valului de încercări, rămân stâncă neclintită,
Pentru că: sunt creația de preț a mâinii Tale!
Prin credință pășesc obstacolele puse în cale,
Caut cu privirea muntele cu rugul Sfânt arzând;
Șchiopătez de dureri... cicatrici... răni... sângerând...
Mare frământare, atâtea nopți adâncite în așteptare...
Ai coborât Isus cu mângâiere, mi-ai dat salvare!
Gustat-am amarul căderii în neascultare,
Dar am simțit răcoarea prezenței Tale.

Stau în așteptarea clipei revederii...
Pe Muntele Sion, pe altar ca jertfă, pun viața.
Coboară cum odinioară, Tu, cu îndurarea,
Căci ”Miel Sfânt” ai fost jertfit, pe dealul durerii.
Moartea Ta și Învierea mi-au dăruit iertarea
Și tot atunci mi-ai pecetluit pe veci, mântuirea.
În călătoria mea, mi-ai lăsat a Ta urmă,
M-ai purtat pe brațe prin lumea chinuită.
Pășesc pe a Ta cale cu fericire-n suflet,
Știu că, în curând, ajung pe - Multele Sfânt.


Pattada/20/09/2020