text Poezii crestine

Soli Deo Gloria!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Soli Deo Gloria!

Doar lui Dumnezeu să-I fie slava,
Şi în ceruri sus, şi jos pe pământ!
Căci El prin puterea-I a creat totul
Prin a Sa atotştiinţă, prin Cuvânt,
Descoperindu-Se, Domn Creator
Singurul, Cel ce dă viaţă tuturor.

Prin El e viaţa, mişcarea şi fiinţa
A tot ce a creat cu fină măiestrie;
Prin El îşi trâmbiţează existenţa
Minunile, ce exaltează-n măreţie,
Mistere ascunse în Înţelepciune
Spuse de Ziditor ca foarte bune.

Doar lui Dumnezeu să-I fie slava!
Că în Universul, infinit de mare
A pus noian, mulţimi de Galaxii,
Demonstrându-Şi forţa creatoare,
’N-atâtea lumi plasate-n Cosmos
Prin Unicul Său Fiu, Isus Hristos!

El este Cuvântul Creator a toate,
Cel ce-a fost dela început în sfat
Cu Dumnezeu Tatăl, şi-mpreună,
La creare amândoi S-au consultat
În lucrarea, întreprinsă din iubire,
Lumile să aibă, libertate în slujire.

Doar lui Dumnezeu să-I fie slava!
Că atunci, când liniştea universală,
De Lucifer, ea a fost grav tulburată
Voind să se ridice, peste El în fală,
A fost stopat în mândria lui rebelă,
Şi alungat din lumea cerului fidelă,

Dumnezeirii, plină de credincioşie,
De bunătate şi de-ndelungă răbdare,
Care nu îl socoteşte pe cel vinovat
Drept nevinovat, ci-n a Sa-ndurare,
Îl aşteaptă să se-ntoarcă din păcate,
Rânduindu-şi faptele după dreptate.

Flavius Laurian Duverna
17 februarie 2012

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>