Solemnitate

Când s-a rostit sentința, tot ceru-a amuțit,
Nemaifiind cuvinte ca să redea tabloul,
Iar noi, strigam cu toții: "Să fie răstignit!"
Și mii de ani lumină a răsunat ecoul.

Orbiți de întuneric, nici n-am avut habar
De clipa cea mai sacră și-a ei solemnitate,
L-am condamnat la moarte ca pe orice tâlhar,
Dorind cumva să-i facem lui Dumnezeu dreptate.

Pe drumul suferinței ce-ntreg l-a străbătut,
Cu lacrimi și cu sânge, și dragoste fierbinte,
Schimonosit la față, nu am recunoscut
În El pe Salvatorul făgăduinței sfinte.

Adâncul bogăției și-înțelepciunii Lui
Era cu neputință să-l înțeleagă firea,
Și nu putea să treacă prin mintea nimănui
Că Dumnezeu prin cruce salvează omenirea.

Comemorând momentul, azi suntem copleșiți,
Și cu firave șoapte I-aducem mulțumire;
De harul Lui cel mare vom fi pe veci uimiți,
Pe inimile noastre, Iubirea-a scris: "Iubire".