Şi dacă timpul

Isaia 12 : 2

Şi dacă timpul s-ar sfârşi
Şi soarele s-ar stinge,
Eu tot spre Tine aş privi,
Când răul mă atinge.

Şi dacă norii n-ar mai fi
Şi luna-ar fi distrusă,
Eu tot spre Tine aş privi,
Cu dragoste nespusă.

Şi dacă marea-ar amuţi
Şi munţii-ar fi câmpie,
Eu tot spre Tine aş privi,
“Izvor de apă vie”!

Şi dacă vântul s-ar opri
Şi frunza stă să moară,
Eu tot spre Tine aş privi,
Acum, ca-ntâia oară.

Şi dacă trupul ar simţi,
Dureri şi chinuri grele,
Eu tot spre Tine aş privi,
“Stindardul vieţii mele”!

Şi dacă viaţa s-ar gândi,
Că timpul îmi apune,
Eu tot spre Tine aş privi,
Tu, marea mea Minune!

Şi dacă vifor s-ar struni,
Pământul să dea gata,
Eu tot spre Tine aş privi,
Strigându-i: “Maranata!”

Şi dacă florile-n câmpii,
S-ar transforma-n cenuşă,
Eu tot spre Tine aş privi,
Căci mi-ai deschis o uşă.

Şi dacă gândul meu ar fi,
Pierdut printre ruine,
Eu tot spre Tine aş privi,
Ştiind că eşti cu mine.

Şi dacă toate, toate pier,
Rămân doar cu credinţa,
Tot ce se vede-i efemer,
Isus e biruinţa!

13/03/2009, Deva