Se-nalţă-n visare ţărâna

Răsună-n zăvoaie cântarea
Şi plaiul îşi tremură lanul,
În spice se-adună savoarea
De pâine dospită. Bâtlanul,

Păşeşte cu graţie-n căutare
De hrană prin mlaştina rece,
Pădurea foşneşte mai tare,
Când vântul prin plete îi trece,

Nectarul livezilor curge,
În cupele-ntinse spre zare,
În noapte regina îşi plânge
Mireasma, ce-n rouă dispare,

Corola de floare adună
În alb, puritatea divină,
Străluce sub raza de lună
Şi greierul cântă-n grădină,

Feeric tablou, când mioare,
Pasc iarba mănoasă şi verde,
Nostalgic, văd lâna-n fuioare,
Când turma în zare se pierde,

Trozneşte în sobă butucul,
Motanul îşi toarce visarea,
Străjer lângă casă e nucul
Şi cumpăna-şi udă căldarea,

Un scrâşnet de roată se-aude
Şi boii mugesc pe-nserate,
Nori albi se întrec ca să ude,
Dogoarea din colţuri uitate,

Brotacul mai sparge tăcerea,
În noaptea frivolă şi rece,
Creaţia-şi arată puterea
În timpul ce tainic se trece,

Iar eu, într-un capăt de lume,
Stau singur cu gându-n visare,
Mă văd iar un prunc fără nume,
Ce-aşteaptă un Soare-răsare,

Tânjesc după faguri de miere,
Pelinul e sarea-n bucate,
Credinţa mi-e dulcea putere
Şi rodul în tot şi în toate,

Pe uliţa-ngustă aşteaptă,
În colbul ce-mi este şi vatră,
Un câine flămând şi în şoaptă,
Îl chem, îi vorbesc, el îmi latră,

Dar vede că-s singur, gândeşte:
"Mi-e frate, e singur ca mine!"
Şi prinde curaj, se-aciuieşte,
Adoarme, visând cu suspine,

Pe aripi smolite de noapte,
Se-nalţă-n visare ţărâna,
Grădină, un pom, mere coapte
Şi-n zare, sub geană, Lumina.

10/07/13, Sînpetru Mare, TM- Lucica Boltasu