Se duce-n toată lumea vântul

Se duce-n toată lumea vântul,
vestind a Tale-adânci iubiri,
purtând a Tale dulci miresme,
– doar eu să nu merg nicăiri?

Şi soarele pe lumea-ntreagă,
vărsându-şi strălucirea lui,
vorbeşte despre-a Ta lumină,
– doare eu să nu spun nimănui?

Şi ploaia peste tot pământul,
ducând belşug în orice loc,
vesteşte marea-Ţi bunătate,
– doar eu să n-o vestesc deloc?

Şi tunetul, trecând pe-ntinderi,
vesteşte de Tăria Ta,
de Judecata Ta cea dreaptă,
– doar eu să nu spun despre ea?

Şi întunericul vesteşte
că-n lume toate-odată-apun,
spre-a se renaşte iarăşi toate,
– doar eu aceasta să n-o spun?

În lume toate, toate, toate
Te preamăresc pe Tine-n veac;
o, Dumnezeul meu Cel Veşnic,
– doar eu să tac, doar eu să tac?