text Poezii crestine

Să păcătuiesc, mi-e teamă!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florenta Sarmasan.
Să păcătuiesc, mi-e teamă!


Mă tem Doamne de păcat,
Fug mereu, și-l ocolesc
Tu ești Tatăl meu cel drag
Eu, pe Tine Te iubesc!

Am tendința uneori
Să mă abat, să fac ce vreau,
Dar pe loc mă iau fiori,
Căci prilej nu vreau să-i dau

Celui rău, să mă câștige
Deși luptă, neîncetat
El scai de mine se ține
Mă dorește, dărâmat,

Fără nici un chef de viață,
Fără nici un țel frumos,
Dar eu Doamne a Ta față
Vreau s-o văd, mărit Hristos!

Multe Doamne mi-ai promis
De pe cale-Ți, voi urma
Al Tău mândru Paradis
Ai promis, că-L voi vedea.

La cer să ne bucurăm,
C-am scăpat, de tot ce-i rău
Cu îngerii să cântăm
Spre slava Numelui Tău.

Acol vreau să poposesc
Cu acei care au plecat
Cu ei, să mă întâlnesc
Slavă să-ți dăm, neîncetat.

Inima noastră să fie
Plină, de a Ta iubire,
Să trăim în veșnicie,
Să trăim în fericire.

Pacea Ta cea minunată
În iubire, s-o trăim
Iar de Tine niciodată
Să nu ne mai despărțim.

Numai Tu ești bucurie
Pentru orice om, Isus
Glorios, Numele-Ți fie
Să se împlinească, ce-ai spus!

Noi, suntem siguri pe Tine
Toate le vei împlini,
Lângă Tine va fi bine
Vom trăi, în veșnicii.

Amin

Câmpia Turzii, 10 august 2025

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>