text Poezii crestine

Să fiu al Tău pe vecie!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan


Să fiu al Tău pe vecie!


Mult aș vrea Isus Hristos
Să fiu al Tău, pe vecie
Și să am în viață rost
Să ajung în Împărăție

Asta-i tot ce îmi doresc
Dragostea și pacea Ta,
Fiindcă Doamne, Te iubesc
Tu ești fericirea mea!

Tu ești raza mea de soare
Inima-mi înveselești,
Ești a cerului splendoare
În tot, mă călăuzești

Brațul Tău, ferm mă conduce
Pe potecile de vis
Și nădejde îmi aduce
Voi ajunge-n Paradis

Sus pe culmile cerești
Unde toate s-or sfârși
Și oștile îngerești
Cu mine, Te vor sluji.

Trecutul, îl voi uita
Păcatele ce-am făcut
Și voi sta la dreapta Ta
Asta vreau și Te ascult

Să fiu Doamne lângă Tine
Tu, Stăpânul meu să fii
Lângă cei ce-au făcut bine
Călători, spre veșnicii

Visul meu să se împlinească
Lângă Tine să trăiesc
Inima mea să cunoască
Raiul cel dumnezeiesc

Unde-i fericire multă
Lu pacea sălășuiește
Unde îngerii Tăi cântă
Inima mea, Te slăvește

Unde-i totul minunat
Pentru cei ce Te iubesc
Căci iertare Tu le-ai dat
În Tine nădăjduiesc

Văd iubirea ta curată
Toți acei, care au plecat
Tu ești Doamne al lor Tată
Părinte adevărat.

Amin

Câmpia Turzii, 6 mai 2023

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>