text Poezii crestine

Rugăciunea Domnească

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristi Dobrei
"Iată dar cum trebuie să vă rugați: ... " (Ev. după Matei 6:9)

O, Doamne, Tatãl nostru,
Ce-n ceruri locuieşti,
La Tronul îndurãrii
Te rog sã ne primeşti!

Ajutã-ne, în viaţã
Sã ne ferim de rãu.
Cãci vrem sã se sfinţeascã
În veci Numele Tãu...

Fie-ne dar, credinţa
Cum mai demult era,
Şi vie mai degrabă
Împãrãţia Ta!

Cum se deosebeşte
O stea de altã stea
Vreau lumea sã Te vadã
Pe Tine-n viaţa mea...

În noaptea mea târzie
Cât şi în zori de zi,
Fã voia Ta sã-mi fie
Motivul de-a trãi!

Sã Te slãveascã toate
Fãpturile, prin cânt!
Şi cele din mãrire,
Şi noi, de pe pãmânt!

N-avem credinţã multã
Dar dã-ne, Te rugãm,
Şi apã, când ni-e sete,
Şi pâine sã mâncãm.

Sã ne ferim de certuri,
Scandal şi tãrãboi;
Şi iartã-ne, Tu, Doamne,
Precum iertãm şi noi!

Cel rãu, temutul şarpe,
Din anticul Eden,
Cu punga de otravã
Se-ascunde în teren!

Ca sã ne poatã prinde,
Se deghizeazã-n miel;
E hoţ. Dar Tu, Pãrinte,
Pãzeşte-ne de el!

De şarpele de casã,
De leul din tufiş,
Şi de-a ispitei plasã
Întinsã pe furiş.

Ascultã-ne şi-acuma
Ca şi de alte dãţi,
Sã proslãvim valoarea
Eternei bunãtãţi.

Pe aripi ca de vultur
Tu Însuţi ne-ai condus
Spre a-L putea cunoaşte
Pe Fiul Tãu, Isus.

A cui este puterea?
Împãrãţia - a cui?
A Tatãlui mãririi
Şi slava -a Domnului!

Când oştile strãine
M-or vrea ca şi trofeu,
Eu mã ascund în Tine
Şi Tu, în Dumnezeu!

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>