text Poezii crestine

Rugă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Neagu Bogdan
Tată Ceresc,
Vin înaintea Ta
Cu gândurile mele
Cu trăirile mele.
Ţi le mărturisesc Ţie
Atotputernic Împărat!
Ştiu Doamne
Că Tu eşti bun şi drept,
Că Tu asculţi glasul
Iei seama la cererile mele
Şi Îţi îndrepţi toată bunătatea
Toată dragostea Ta, către mine
Şi vrei ca din ceruri
Ajutorul Tău să-mi vină.
Îţi mulţumesc prea bunule Dumnezeu
Pentru harul Tău nespus de mare
Căci Tu m-ai mântuit
Şi fiu al Tău - m-ai făcut.
Din lumea largă, Tu m-ai scos
Şi numele în Cartea Vieţii
De astăzi îl am scris.
Pentru aceasta Te slăvesc,
Mă rog, mă închin, Te ador
Pe Tine Măreţ Salvator!
Ruga mea se îndreaptă către Tine
Zi şi noapte cuget la Legea Ta
Şi Cuvântul Tău îl am înaintea mea!
Mă rog Ţie, Tată Ceresc
Căci Tu mi-ai dat viaţă
Mă rog Ţie unic Dumnezeu
Căci Tu darul minunat
Al credinţei mi l-ai dat!
Dis-de-dimineaţă
Ruga spre Tine îmi îndrept
Glasul Tău vreau să-L aud
Ca Tu să mă povăţuieşti
Şi voia Ta, eu să fac
Ca prin mine să fii slăvit
Prin ceea ce fac, o lumină
Pentru cei din jur să fiu.
Rugăciunea mea să fie ca tămâia
Înaintea Ta, măreţ Dumnezeu!
Sufletul meu doreşte să respire
Zi, după zi - îl ajut cu rugăciune
Ca puterea Ta cea sfântă
Să mă întărească pe deplin,
Plăcut înaintea Ta să fiu
Şi prin Duhul Tău cel Sfânt
Tu, iluminare să-mi dai
Pentru Cuvântul ce-ai lăsat
Ca eu pe deplin să-l înţeleg
Şi necurmat la inimă să-l strâng
Şi prin mântuirea ce mi-ai dat,
Un copil plăcut al Tău să devin
Până în veac.
Atunci când vei veni
Şi bucuria mea nespusă va fi
Căci credinţa ce-am avut
Viaţă veşnică mi-a dat!
Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>