text Poezii crestine

Recunoștință pentru Isus!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Recunoștință pentru Isus!


Îmi este sufletul plin de recunoștință
O, drag Isus, că Te-am aflat pe Tine,
De acuma vreau să lupt cu stăruință
Ca milă să ai Doamne, pentru mine.

M-ai ajutat și Te-ai sacrificat
Și ai făcut atâtea pentru mine,
Sângele-Ți scump la Golgota l-ai dat
Tu ai salvat întreaga omenire.

Pe toți la fel, Tu, Doamne, ne iubești
Și vrei să fim cu toţi ai Tăi copii,
Cu dragoste și milă ne-ocrotești
Când drept Judecător vei reveni.

Doar Tu ești singur care faci dreptate,
Corect și milostiv cu noi vei fi,
Iar cei biruitori trec de la moarte
Și-n veci cu Tine-n Rai, vor stăpâni.

Eu, Domnul meu, Te rog să-mi dai putere
Să-mi ierți păcatele ce le-am făcut,
Căci plâng mereu și-n suflet am durere
Dar, toate aceste rele, au trecut...

Doresc să fii al meu Mântuitor
Eu pentru aceasta lupt neîncetat,
Al sufletului meu Vindecător
Prin moartea Ta, eu viață am căpătat,

Și Te iubesc atât de mult Isus
Credința mea vreau și alții s-o poarte
Căci tuturor, de Tine eu le-am spus
Și vreau să Te slujesc până la moarte.


Amin

Câmpia Turzii, 28 aprilie 2011

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>