text Poezii crestine

Psalmul 139

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Tatiana Topciu
Mă cercetezi TU ÎNSUŢI, DUMNEZEU!
Tu-mi ştii umblarea zilnică mereu:
de stau, de umblu, de citesc, de cânt,
de biruiesc în lupte, de-s înfrânt...
De vreau să spun cuvinte-n vers sau cânt,
TU le cunoşti sub forma lor de gând...
TU mă-nconjori din faţă, dinapoi,
de sus, de jos, din slavă, din noroi...

Şi nu pricep cum pururi mă veghezi,
neostenit, mă binecuvintezi...

Ah, unde aş fugi de faţa Ta...!?
De Duhu-Ţi unde m-aş îndepărta...!?

De m-aş sui la cer, acolo eşti
în mijlocul oştirilor cereşti.
Sălaşul morţii nu Îţi e ascuns,
căci ochiul Tău şi-acolo a pătruns.
Iar dacă m-aş urca pe-aripi de zori
s-ajung până la ţărmul mării-n zbor,
tot mâna Ta mă va călăuzi
şi dreapta Ta de rău mă va păzi.
De-aş spune: "Iată-n noapte mă ascund,
în întunericul cel mai profund",
pe dată întunericul e şters...
Nu-i pentru Tine noapte-n univers!
Ci noaptea străluceşte ca o zi,
şi întunericul e miazăzi.

Cu invizibil fir TU m-ai ţesut
într-un adânc de nimenea ştiut...
Fiinţa mea când încă-n-avea chip,
mai mică decât firul de nisip,
TU mă vedeai în miezul cel secret,
când mă coceam acolo-ncet-încet.
TU îmi vedeai întregul meu contur
şi trupul îmi ieşi fără cusur,
cu mădulare, degete, rărunchi,
cu unghii, umeri, inimă, genunchi...

Şi dacă-atâta osteneală-Ţi dai
să faci un trup, IEHOVA ADONAI,
ce mult pentru un suflet Te-ai trudit,
de L-ai trimis, să moară răstignit,
pe FIUL TĂU, din TINE ÎNSUŢI rupt,
pe om iubindu-l astfel, ne-ntrerupt...!

Te laud că sunt om şi că gândesc...
că singur nu-s în golul pământesc...
că am un TATĂ şi-un MÂNTUITOR
ce mă-nconjoară- atât de iubitor...

Cu Tine ochii-nchid să mă-odihnesc
şi tot cu Tine sunt când mă trezesc...

Mă cercetează, DOAMNE DUMNEZEU!
Cunoaşte-mi inima şi gândul meu!
Vezi dacă nu m-am rătăcit de-acum
şi du-mă pe-al veşniciei drum!

În mâna TA, o, DOAMNE DUMNEZEU
şi trupul Ţi-l predau, şi duhul meu!

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Cetățuia cea măreață
Cetățuia cea măreațăCetățuia cea măreațăEști Tu, Domnul meu IsusLuminoasă-i a Ta fațăEu, sun robul Tău supusEști al meu turn de scăpareLocul meu de adăpostIubirea Ta, este mareTu, la toate îmi dai ros... Citeste mai mult >>
TU EȘTI…
Tu eşti vița, eu sunt mlădițaFără Tine nimic nu pot face.Leagă-mi de cer, cu sevă, credințaRod însutit să mă-mbrace.Tu ești Păstorul cel bun, eu sunt mielul,Fără Tine mă pierd în hățișuri.Lupi şi hien... Citeste mai mult >>
Mulţumesc că mă iubeşti!
Doamne, câtă bunătatePeste mine-ai revărsat!Câtă milă şi-ndurareDeşi nu am meritat...Mi-ai dat casă, mi-ai dat pâine,Oameni care mă iubesc,Zile multe, fericiteBucurie că trăiescIar eu, Doamne ce-am fă... Citeste mai mult >>
Numele Tău
Numele Tău e mai presus de orice nume,Numele Tău e atât de minunatE tot ce am mai scump pe-această lumeE mai presus de tot ce am visat.Numele Tău e bogăție sfântăE har și sfântă binecuvântare,În cerur... Citeste mai mult >>
În veci, va împărății!
În veci, va împărății!Cât pe lume eu trăiescVeșnic, Îl voi lăudaNumai lângă El găsescPacea și liniștea mea.În El, mă încred cu tărieNu în oameni muritoriVreau a Sa Împărăție, ,Să mă duc cu El pe nori.... Citeste mai mult >>
Stare de-nchinare
Doresc să-ntâmpin orice zi c-un imn de mulțumire,Și să răsune harfa mea de dor și de iubirePentru că-n fiecare zi mi-ai pregătit, Isuse,Alese binecuvântări și bucurii nespuse,Împachetate diferit, ca d... Citeste mai mult >>
Ava! Ava! Sfinte Tată!
Ava! Ava! Sfinte Tată!Minunat ești Tu IsuseMinunată-i față TaCând o lași să străluceascăPeste inimioara meaMinunată-i mângâiereaDin Cuvântul Tău Cel SfântCălăuza Ta din pieptȘoptită prin Duhul SfântMi... Citeste mai mult >>
Te laud numai pe Tine!
Te voi binecuvântaPe Tine, bun DumnezeuNumele-Ți voi înălțaTu ești ajutorul meuZi de zi eu n-am să uitCă Tu ești Stăpânul meuPrivesc spre cer și mai multȘtiu acol, e locul TăuTe laud numai pe TineDrag... Citeste mai mult >>
Tu ești îmbrăcat cu slavă!
Tu ești îmbrăcat în slavă!Numai laude primeștiCăci ești bun și minunatTu în ceruri locuieștiTu ești Domnul meu cel drag!Doar cântări de preamărireSe aud sus, în SionCe-Ți dau slavă și mărireCăci Tu eș... Citeste mai mult >>
Tatăl pe care l-am găsit
Îl caut pe tata.Îl caut în adâncul inimii mele, în întrebările la care nu am primit niciodată răspuns.Îl caut în gândurile care apar atunci când văd alți copii lângă tații lor.Dar adevărul este că nu-... Citeste mai mult >>