text Poezii crestine

Psalmul 135

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Lăudați pe Domnul voi, vrednici slujitori,
Cinstiți numele lui sfânt și fiți-I următori!
Toți care vă închinați în Casa Domnului
Măriți-L prin cântări, lăudând numele Lui.

Lăudați pe Domnul pentru a Lui bunătate,
Pentru că ne-a curățit de vechile păcate.
Domnul ne va purta de grijă și în viitor
Și în orice apăsare doar El ne va fi ajutor.

Da, Domnul este Dumnezeul cel Mare,
Cu El noi vom fi biruitori în încercare.
El face tot ce vrea în cer și pe pământ.
Ferice de cei ce au cu El un legământ.

El ridică norii de la marginea pământului,
Aduce fulgere și ploaie pe aripa vântului.
Viscolul și furtuna le are în a Lui cămară,
Oști cerești de îngeri în slavă-L înconjoară.

El a lovit în Egipt pe toți întâii lor născuți
Indiferent dacă erau săraci sau erau avuți,
Atât la oameni, cât și la orice dobitoace,
Dar în Gosen, Israel avea în corturi pace.

A trimis împotriva Egiptului semne și minuni,
Dar cu toate acestea ei nu s-au făcut mai buni.
A fost lovit atunci Faraon și toți slujitorii lui,
Ca să fie izbăvit Israel prin puterea Domnului.

Au fost lovite neamuri și împărați puternici,
Domnul le-a îndepărtat din cale multe piedici.
Pe Sihon amoritul, pe Og împăratul Basanului
Și a dat lui Israel în stăpânire țara Canaanului.

Domnul va avea milă de al Său popor
Dar ei să nu se depărteze de izvor,
Să se adape din apele sfinte și curate
Și să se depărteze mai mult de păcate.

Idoli sunt: pofta, aurul și argintul,
E plin de ei, azi, întreg pământul.
Cufundă lumea stricată în pierzare,
Trăind în hule, desfrâu și neascultare.

Credincioșilor, slăviți pe Dumnezeu!
El vă va da biruință în necazul greu,
Va fi cu voi în marea strâmtorare:
Adăpost, sprijin și cerească alinare.
Amin.
(Vineri, 1 octombrie 2021)

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>