Psalmul 104

¹ Binecuvântează suflete al meu,
binecuvântează-n veci pe Dumnezeu.
Doamne, Tu ești Mare, necuprins de Sfânt,
strălucirea slavei este-al Tău veșmânt.

² Cu lumina ca-ntr-o haină Te-nvelești,
cerul ca un cort Tu Doamne-l dezvelești,
³ faci din ape vârful Locului Tău Sfânt,
din nori Tu-Ți faci cortul și plutești pe vânt.

⁴ Tu Îți faci din vânturi solii Tăi cei iuți
și din flăcări slujitorii Tăi temuți.
⁵ Tu ai pus pământul pe-așezarea sa
și el niciodată nu s-ar clătina.

⁶ Tu-l acoperise-i cu adâncu-atunci
ca și cu o haină care i-o arunci;
apele stăteau pe munți-atunci așa...
⁷ dar fugit-au toate la certarea Ta,

de-al Tău glas de tunet apele-au fugit,
⁸ peste munți și văi - și nu s-au mai oprit
până-n locul unde ele-aveau de stat,
unde hotărârea Ta le-a așezat.

⁹ Margini Tu le-ai pus și nu le vor păși
ca să nu se-ntoarcă lumea-a coperi.
¹⁰ Tu faci ca izvoare să țâșnească-n văi
și ele curg toate printre munții Tăi.

¹¹ Tu adăpi în ele fiare din câmpii
și-și astâmpăr setea asinii din pustii.
¹² Păsările-au cuiburi pe marginea lor
și prin ramuri ele, fac un dulce cor.

¹³ Tu uzi munții Doamne, din Lăcașu-Ți Sfânt
și cu roduri saturi tot acest pământ.
¹⁴ Tu faci să răsară vitelor pășuni
și verdețuri, hrană pe pământ aduni.

¹⁵ Vin spre-nveselire, untdelemn curat,
pâinea spre-ntărire, toate Tu le-ai dat.
¹⁶ Sunt udați copacii Domnului Slăvit,
cedrii din Liban, ce Domnul i-a sădit.

¹⁷ Sus în ei fac cuiburi păsări din amiazi,
cocostârcu-și are locul lui în brazi.
¹⁸ Munții cei înalți sunt adăpost la cerbi
și-adăpost la iepuri, stâncile cu ierbi.

¹⁹ El făcut-a luna pentru vremuri, sus,
soarele cunoaște când e-al lui apus...
²⁰ Tu dai întuneric, noaptea Tu o faci
și-atunci orice fiare mișcă-ntre copaci.

²¹ Urlă după pradă puii cei de leu,
își cer și ei hrana de la Dumnezeu;
²² când răsare ziua fug 'napoi cu zor
și se culcă iară-n vizuina lor.

²² Însă omu-ncepe munca-i pe hotar
și muncește până se-nserează iar.
²⁴ Cât de multe-s Doamne câte-ai făptuit...
Tu cu-nțelepciune toate le-ai zidit.

²⁵ Iată marea-ntinsă... și în apa sa
ce viețuitoare mișună în ea.
²⁶ Acolo corăbii umblă cu temei
și leviatanul joacă-n valul ei.

²⁷ Toate-acestea Doamne-așteaptă mila Ta,
hrana lor la vreme tuturor a da.
²⁸ De le-o dai Tu Doamne, ele o primesc,
Îți deschizi Tu Mâna - ele se hrănesc.

²⁹ Îți ascunzi Tu Fața, ele se-nspăimânt’
le iei Tu suflarea, iar se fac pământ...
³⁰ De-Ți trimiți suflarea, iarăși le zidești
și-astfel fața lumii pururi o 'nnoiești.

³¹ Până-n veci va ține slava Domnului,
bucure-Se Domnul de lucrarea Lui.
³² De privești pământul el va tremura,
de-ai atinge munții ei vor fumega.

³³ Domnului cânta-I-voi cât voi mai trăi,
voi slăvi pe Domnul până când voi fi
³⁴ Ale mele graiuri fie-I Lui pe plac,
bucuros de Domnul eu voi fi în veac.

³⁵ Piară păcătoșii toți de pe pământ,
cei răi nu mai fie, ducă-se-n mormânt...
Lăudați pe Domnul toți în orice fel!
Binecuvântează-L suflete pe El.