text Poezii crestine

Psalmul 103

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marin Mihalache
Mărește suflete al meu pe Domnul
Cu tot ce ai în inima și-n gând
Binecuvântează, suflete, pe Domnul
Slăvit să-I fie Numele Lui sfânt!

Mărește suflete al meu pe Domnul
Și binefacerile Sale nu le uita niciuna
El iartă păcatele și mântuiește pe omul
Care iubește adevărul și urăște minciuna.

El îți izbăvește viața din genune
Ți-încununează cu-ndurare blândă anii
El te întinerește și ca prin minune
Vei zbura pe cer precum vultanii.

El și-a arătat lui Moise căile Sale
El este îndurător și plin de bunătate
El nu ne ceartă fără de încetare
El ne iartă de fărădelegi și păcate.

Cât sânt cerurile de pământ de departe
Atât e de bun cu cei ce de El se tem
Așa cum răsăritul de apus se desparte
Așa ne separă de blasfemii și blestem.

Cum se îndură un tată de copiii lui
Aşa se îndură de cei ce se tem de El
De n-ar fi Domnul n-am fi ai nimănui
Țărână am fi ori n-am fi-n niciun fel.

Zilele omului sânt ca iarba pe vale
Precum floarea înflorind pe câmpie
Bate un vânt sau un râu se prăvale
Și locul lor pe pământ nu se mai știe.

Iertarea Domnului dăinuie-n veac
Pe cei ce se tem de El se îndură de ei
Și pentru copii copiilor lor de voia îi fac
De poruncile Sale le-mplinesc cu temei.

Scaunul Său de domnie e-n locuri cerești
Și Domnu-i de-a pururi stăpân peste tot
Binecuvântaţi pe Domnul, oștiri îngerești
Pe sfânt, sfânt, sfânt, Împărat Savaot!

www. marinmihalache. com

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>