Psalmul 092

¹ Frumos e ca să-L lăudăm pe Domnul toți în lume
și totdeauna să mărim, Prea-nalte, Sfântu-Ți Nume.

² De dimineață să vestim adânca-Ți bunătate
și-a Ta credincioșie-atunci când noaptea se abate.

³ Din instrument cu zece corzi, în cântece plăcute,
în sunetele harfei dragi și-n sunet de-alăute.

⁴ Căci Doamne, Tu mă-nveselești cu lucruri minunate,
iar eu de veselie cânt, când le privesc pe toate.

⁵ O, cât de mari lucrări faci Tu pe-a Ta-nțeleaptă cale,
ce 'nalte Doamne și adânci sunt gândurile Tale!

⁶ Dar toate pentru omul prost rămân necunoscute
și pentru omul cel nebun în seamă nu-s ținute.

⁷ Căci dacă cei răi înfloresc ca iarba pe câmpie,
e numai ca să fie strânși și arși pe veșnicie.

⁸ Dar Doamne, Tu ești înălțat pe veci plin de mărire.
⁹ Vrăjmașii Tăi și cei răi pier, pe veci merg la pieire.

¹⁰ Dar mie Doamne, Tu îmi dai puterea cea mai mare,
m-a uns cu untdelemn sfințit iubirea Ta cea mare.

¹¹ Eu față de vrăjmași îmi văd dorința împlinită
și-aud întocmai cum doream de ceata lor zdrobită.

¹² Cei fără vină înverzesc ca și finicii-n vale
și cresc ca cedrii din Liban pe dealurile Tale.

¹³ În al lui Dumnezeu lăcaș câți stau nu se vor pierde,
în curțile lui Dumnezeu au frunza veșnic verde.

¹⁴ Ei roade pururea aduc... chiar și la bătrânețe,
sunt verzi mereu și plini de suc cu fericite fețe.

¹⁵ S-arate cât e Domnul drept și ce plin de iubire...
El, Stânca mea în care nu-i în veci nelegiuire.