Proşternere

Preasfinte Doamne, Tu eşti bun!
Şi îndurarea-Ţi mare,
Cum n-am cuvinte ca să spun;
E tot ce pot - să mă supun,
Şi să mă-nchin cu-ardoare!

În faţa Ta mă umilesc
Şi stau cu fruntea-n ţărână;
Chiar toţi în jur de se mândresc,
În faţa Ta mă umilesc,
Mândria, nu mi-e hrană.

Petale dulci când cad în jur,
Şi florile iubirii,
Din slava Ta nu vreau să fur!
Ajută-mi Doamne, chiar singur
Să fug de pofta firii!

Căci Tu eşti tot, iar eu nimic!
Tu eşti înţelepciune!
Eu sunt un lemn uscat, un spic!
Dar vreau să Fii al meu amic,
Şi-n greu, şi-n vremuri bune!

Eu sunt un pumn de lut; Un ciob!
Dar Tu pui viaţă-n mine!
Aş vrea să-Ţi fiu un veşnic rob;
Primeşte-mi Doamne, chiar de-s ciob,
Dorinţa mea la Tine...

Şi dă-mi din ceruri un cuvânt,
O vorbă, pentru mine...
Căci Tu eşti sfânt, de trei ori sfânt!
Eu sunt murdar, şi sunt pământ...
Dar, vreau să fiu ca Tine!

Să stau mereu pe pragul Tău,
La uşa casei Tale!
Şi ştiu Stăpâne, că sunt rău,
Trăiesc păcat şi stilul său...
Dar mă căiesc cu jale!

Şi Te implor să mă priveşti
Cu ochii-Ţi plini de milă...
Cu-al Tău Cuvânt să mă sfinţeşti.
În tot ce-i bine să mă creşti,
Căci mi-e de mine silă...!

Şi-aş vrea să nu Îţi cer prea mult
Prin aste vorbe, Doamne...
Chiar de-s păcat, chiar de-s tumult,
Aş vrea de Tine să ascult,
Să port doar sfinte haine!

M-am săturat de-al lumii drum
Ce duce doar prin vale!
Odihna e în pat de scrum!
Eu vreau să trec de tot acum
În curtea casei Tale!

Ajută-Mi Doamne, să rămân
Statornic lângă Tine!
Şi niciodată să n-amân,
Să vin în faţa-Ţi să mă-nchin,
Să fac mereu ce-i bine!

În faţa Ta să stau mereu,
La tronu-Ţi de lumină!
Să nu îmi fie nicicând greu,
În faţa Ta de Dumnezeu,
Să ocolesc ce-i tină!