Privind în urmă

Privind în urmă, cu uimire,
Constat că mare-I Dumnezeu;
În nesfârsşita Lui iubire
Mi-a fost alăturea mereu.

M-a binecuvântat în toate
Aşa cum nu m-am aşteptat;
Mi-a dat putere, sănătate,
Cu braţul Său m-a-nconjurat.

Da, niciun merit niciodată
Eu n-am avut, dar m-a iubit
Şi m-a ales divinul Tată
Să intru-n haru-I fericit.

Oriunde-am fost, cu biruinţă
Încununat-a capul meu
Şi-a răsplătit a mea silinţă,
Chiar dacă slab e vasul meu.

Susurul blând şi adierea
Duhului, m-a lăsat să simt;
Ce dulce-I este mângâierea,
Cât de plăcut e-al Său alint!

M-a înălţat Stăpânul slavei
Pe treptele-I din har în har;
O, bunătatea Sa ce mare-I!
Şi dragostea, fără hotar!

Cu fiecare dimineaţă
Eu mă scufund mai mult în ea;
În orice zi, a mea viaţă
Se umple de prezenţa Sa.

El căuta-n toate al meu bine
Păzindu-mă de tot ce-i rău;
Tresaltă inima în mine
Când mă gândesc la chipul Său.

Am înţeles că celui care
Se luptă voia a-I urma
Îi dă nădejde, îndurare
Şi binecuvântarea Sa.

Văd lămurit că năzuinţa
E cunoscută de Hristos;
Uimită mi-e nespus fiinţa,
El face totu-aşa frumos!

Îi aparţin în întregime,
El este Domnul meu cel viu;
De-aş scrie versuri o mulţime
Tot n-aş putea să Îl descriu.

Să ştie toţi că niciodată
Domnul nu îl va părăsi
Pe cel ce-L ia ca Scut; îndată
În ajutoru-i va veni!

Orice s-ar întâmpla în juru-ţi,
Să nu te temi, cu tine-i El!
Da, credincios va fi de-a pururi;
Glorie Lui Emanuel!
Amin.
28 martie 2014