Prin naşterea în lumea asta

Prin nasterea in lumea asta
Traian Dorz

Prin naşterea în lumea asta noi am venit într-un exil,
Tu ne-ai trimis pentru-o slujire – şi timpul rânduindu-ni-l.
Când slujba noastră şi când timpul cel hotărât
va fi-mplinit,
noi, fericiţi, ne vom re-ntoarce la locul drag făgăduit.

Dar chiar şi-aici, ce dulci popasuri ne-ai rânduit
din când în când,
ce minunat ne-a fost tot drumul spre muntele slăvit urcând,
de-am fi ştiut privi nainte cum ştim acum privi napoi
cu cât mai plin de bucurie şi-ncredere-ai fi mers cu noi!

Şi-acum când ceva ni se-ntâmplă
şi trec prin noi nişte fiori,
deşi nu ştim nimic nainte, stăm liniştiţi şi-ncrezători;
va fi, sau nu va fi, – Tu Singur ştii numai ce ne-ai rânduit,
la ce răscruce stăm! – şi totuşi ce pace ne-ai statornicit!

De câte ori am fost 'nainte la vreo răscruce ca acum
eram atât de plini de teamă
şi ne feream de-acest greu drum,
iar azi, când asta, omeneşte, ar fi să fie şi mai grea,
cu câtă linişte ne umpli fiinţa chiar privind la ea!

Nu-i oare chiar şi asta, Doamne, un semn dumnezeiesc
şi sfânt
că tot ce ni se-ntâmplă-i planul ce-l ai cu noi
pe-acest pământ?
Şi chiar încrederea cea tare ce-ai pus-o-n noi în voia Ta
nu-i oare tocmai ea dovada că Tu eşti Cel Ce vei lucra?

… O fie voia Ta, Părinte, noi, fericiţi, Te preamărim
şi-ngenuncheaţi smeriţi alături
vrem liniştiţi să Ţi-o-mplinim,
fă să privim numai spre Tine şi numai spre Cuvântul Tău
crezând mereu cu neclintire că-i bine tot ce pare rău!

Vrem să ne-ncredem mai puternic ca orişicând în Mâna Ta
că noi nici bănuim acuma ce Tu mai vrei a ne-arăta.
Când, Doamne, pân’ acum cu nimeni n-ai mai lucrat
aşa frumos,
cum să nu credem noi că astăzi ne dai un har mai luminos?

Şi când trecutul tot ne este atât de plin cât îl vedem,
cum n-ar fi mai degrab’ cu slavă tot viitorul ce-l avem?
… O,-ncredeţi-vă-n El puternic, voi, fraţii mei,
pe noul drum,
că tot ce-a fost cu noi pân’ astăzi
– e pentru ce va-ncepe-acum!