Pe vârf de stâncă scriu cu privirea

Pe vârf de stâncă scriu cu privirea

Pe vârf de stâncă scriu cu privirea...
Și gândul plin de dor Te caută.
Și eu sunt fiul Tău, Divin Tată”!
Cred: în Tine-i nemurirea!
Poeme-Ţi scriu cu stele,
Pe-a cerului boltă-n tăcere.



Al Tău am fost cu anotimpurile toate,
În primăveri cu ramurile înmugurite,
În veri... cu luncile-n flăcări de maci,
Și-n toamnele cu roadele aurii.
Al Tău am fost și-n zilele durerii,
Și-n multe altele de bucurii.



Al Tău am fost în dimineți cu rouă,
Când lacrimile mi se frângeau în rugă,
În vremile cu vijelie am fost o stâncă,
Lipeam de cer dorința mea, cu Tine de a fi.
Doream alintul apusului al serilor târzii,
De atâtea ori Te chemam ca să vii.



Voiam o siguranță că nu rătăcesc prin pustii;
De jos priveam înlăcrimat ale vârfurilor înălțimi,
Când mă frângeam în adâncuri și durere,
Te rugam: 'Ascunde-mă în curcubeie,
După ploile reci furtunoase'...
Doream un cuib mic în ale Tale brațe.



Vocea să-mi răsune sus la Tine...
Când din durere strigă al meu glas,
Pune-mi zâmbetul pe buze,
O vindecare divină trimite de sus...
Nu mă uita, m-am ținut de a Ta cale,
Știu că m-ai vegheat din albastra zare.



Din vârf de stâncă... privești în Vale...
La osteniții ce urcă cu suspine...
Înflăcărează în noi Marele Har,
Ca lupta noastră să nu fie în zadar,
Mărește-ne crezul că în curând ajungem
În Noul Canaan cu Tine să ne întâlnim. ,


ALGHERO/26/06/2019