Pe aripa vântului

Pe aripa vântului

Printre razele ce se joacă pe cerul azuriu,
Printre ghemotoacele pufoase de nori alburii
Care se oglindesc în spuma mării albăstrii,
Alerg și eu timid cu al meu gând zglobiu.
Tină... un firicel de colb, puf purtat în zbor,
Călător umblând, cântând din apus până-n zori;
Cânt plutind în gând spre infinit cu mare dor
Și Te-am zărit Isuse de mic, din ale dimineții zori;
În mine atuncea am simțit o transformare și fiori.
Ce veselie, ce bucurie în mine deodată s-a născut!
Am plâns de fericire Isuse, căci Te-am găsit.

Dar marea lumii cu unda neagră de opal,
M-a amăgit și m-a chemat spre marele bizar
Și am sărit din a mea barcă-n al mării val.
M-am aruncat în al lumii tumult fără habar,
Iar din adâncul îndepărtat venea spre mal,
Pe undele apei în surdină cântec de caval.
Iar eu stăteam ascunsă-n spuma mării,
Cu-n dor în piept ascultam simfonia chemării,
Vântul lovind notele, sunete din altă astră,
Învăluindu-mă-n pânza melancolică a mării,
Coborau pe-o rază-n a mea viață depărtată...

Freamătul din mine, teama, m-a făcut tăcere.
Șoaptele-ngânate de glasul undelor amare,
Rosteau prin versurile calde a mea iubire
Și-n al meu piept regretul de răzvrătire.
În rugă Te chemam: "Coboară iarăși la mine".
Suferința mă contopea cu-a mării spume,
Iar în cuvântul rostit turnam picuri de suflet,
Ce se-nvârteau în al apei fus, țesând dorințe...
O pânză din raze și firicelul apei cristaline,
Iubirea mea prin cânt o trimeteam spre Tine,
Și-o rugă fierbinte ca să Te-nduri de mine.

Plângeam încet, inima-mi plutea pe val de foc
Rostind în murmur durerea ce-n piept o port
Că timpul prețios s-a scurs, s-a retras în apus,
Iar seara a coborât, a tras cortina și s-a dus...
În urma ei, tăcută luna în întuneric s-a ivit;
Glob auriu, Tu auzit-ai al meu tânguit.
Atunci printre miile de astre Isuse, Te-am zărit
Și Te-am chemat, am fost așa de fericit...
Dragostea Ta cea mare treaptă ai făcut,
A mea rugăciune ai ascultat, ai coborât
Pe treapta ce duce Sus -acolo, piciorul mi l-ai pus.

De-atunci ne întâlnim mereu Isus,
În zorii dimineții și în al serii blând apus.
Te-am ascultat când m-ai chemat
În umbra serii cu glasul Tău înduioșat.
În sunetul simfoniei pe nume m-ai strigat,
Inima și sufletul de bucurie au săltat,
Și cântec de mulțumire Ţi-am cântat
Acompaniată de susurul serii și sunet de caval.
A mea mare iubire de călător nomad,
Pe aripa vântului Ţi-o trimit cu drag.

11/03/2012 ALGHERO