Pasărea Iubirii

Aleargă să-Şi caute loc,
Iubirea, cu aripi de foc...
În inimi, c-acolo-I e locul,
Ce-L întruchipează pe
Domnul, în totul!

Atinge cu aripa Sa,
o faţă de tânără fată,
Se şterge în urmă-I
şi dă clipa... uitată.
Atinge un tânar,
ce-n goană aleargă,
Să-şi facă un rost
pe-astă lume, atât de-agitată...

Se-ndreaptă apoi,
spre omul bogat,
Atât de-ncleştat
în afaceri, şi ocupat...
Ea-Şi zboară în juru-i
cântarea, să-l atingă ar vrea,
Dar, ''cine mai are timp, de aşa ceva''?!

Se duce-ntristată,
la toţi cei din lume;
Unii-I ating pana dulce,
chemând-o pe nume;
Alţii-o gonesc
ca pe ''roiul de muşte''
Îndreptându-şi spre ea,
cuvinte, ''s-o muşte!''

Câţiva-I deschid uşa
s-o lase-n odihnă,
Fiinţa-i de zbor
şi refuz să-şi aline,
Îi întinde o clipă,
de dragoste sfântă,
Îi mângâie
pana-n cântări, o alintă...

Se duce acolo unde-I chemată,
La înjugaţii-n iubire, ce pe Miel Îl aşteaptă,
Îşi deschide în rugi, în cântări - Osanale,
Aripile-n Duhul, cu-acei ce-au coborât
Cerul, în vale.


...A bătut la uşa ta ... Cineva, Cineva...
12 noiembrie 2015
SandaTulics