PAMÂNTUL

PĂMÂNTULE, PĂMÂNTULE…

Neobosit de mii de ani decând alergi
Fără s-asculţi de muritorii ce-ţi dau legi,
Te vând, te cumpără, te scormonesc în copcă
Avizi după comori, smintiţi de poftă…

Chiar omul fost-a luat din tine,
Pământule, l-ai săturat de bine
Şi l-ai hrănit cu bunătăţi,
Cu glorii, cu mărire şi cetăţi.
Dar omu-i om şi-ţi cere-nencetat,
Te sapă-adânc şi e-nendestulat.
Te seacă şi te stoarce fără milă,
Cu lăcomie multă, ură, silă.
Pământule, Pământ bogat
Ce-n fructe viaţa-ai semănat,
Tu dai parfum şi dai culoare
Pe orice floare de sub soare.
Tu, din noroi suspini izvoare,
Şi stânca ta-i nisip sub soare
Iar pe obrazu-ţi ca o boare
Tu legeni păsări călătoare.
Pământule, Pământ curat
Dintr-o suflare te-a Creat
Eşti un grăunte ne-nsemnat
De Dumnezeu eşti luminat.
Din lutul tău EL m-a creat,
Iar Duhul Sfânt m-a modelat.
Ai fost şi lacrimă-n oftat
Când prin păcat m-ai îngropat,
Mormântul mi l-ai dat ca pat
Pământ uscat, Pământ sărat.

Pământule, Pământ arat
Ce prin Cuvânt eşti semănat,
Credinţă-n Domnul tu mi-ai dat
Şi prin Isus am fost salvat.
Pământule, pământ sărac
De Domnul Isus n-ai uitat
Şi strigi cu noi, din veac în veac:
Vino Isuse! Vino-ndat’!
AMIN!