text Poezii crestine

O pace sfântă Doamne, vreau!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
O pace sfântă Doamne, vreau!

Eu am nevoie de iubire
Nu surogate pământești,
Să mă simt plin de fericire
Să știu Isus, că mă iubești.

Iubirea cea adevărată
Eu o doresc, să mă hrănească
Credința din inimă-i dată
Ea poate, să mă împlinească.

Numai Isus îmi poate da
Iubirea, care o doresc
E, l, îmi alină inima,
Mă face, mai mult să-L doresc.

O pace sfântă Doamne, vreau
Mereu, pe drum să mă însoțească,
Sub aripile Tale stau
Iubirea Ta, să mă ocrotească.

Mă lupt Isus pe calea Ta,
Să merg, fără să rătăcesc,
Tec rog să fii de partea mea
Deloc, să nu mă poticnesc.

Sunt zile când nu am putere,
Și mă simt slab și temător,
Alină Doamne a mea durere,
Să pot să depășesc ușor

Acele încercări ce-s grele
Peste necaz și supărare
Tu, du-mă departe de ele
Ai Doamne milă și îndurare!

Al Tău fiu sunt și așa voi fi,
Nu mă dezic nicicând de Tine
Iar calea înspre veșnicii
Deschisă fie pentru mine.

Să nu mă abat, drept să mă duc
Cu fruntea sus, spre țara mea
Și osanale să-Ți aduc
În veci de veci și pururea.

Amin

Câmpia Turzii, 8 august
O

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Isus e Domnul meu
Isus e Domnul meu!Isus e Domnul meu cel mare,E Domnul meu cel minunat,E Cel ce mi-a adus salvareM-a scos din lumea de păcat.E Domnul meu Cel bun și sfânt,Cel mai măreț, Cel mai frumosÎn ceruri sus și... Citeste mai mult >>
Să am o viață frumoasă, salvat cu Tine la cer!
A mea inimă e plină de iubire, pentru TineTo ce am Îți dăruiesc, doar cu Tinbe ca să fiuLângă Tine îmi doresc, fiindcă vreau să-mi fie bineNu vreau să mă rătăcesc și să umblu prin pustiuFiindcă ani și... Citeste mai mult >>
Psalmul 67
Dumnezeu în mila Lui să ne binecuvântezeȘi cu fața Lui cea sfântă să ne lumineze.Să cunoască tot pământul calea cea adevărată,Pentru toate neamurile mântuirea a fost dată.Te laudă popoarele, Dumnezeul... Citeste mai mult >>
Örökké
ÖrökkéSoha nem jöttem volna ki a mély völgyekből,Ha nem emelt volna engem Jézus fel a sziklán.A bűn falát feltörte Isten szeretetből.A lantszót eltörte, nem járunk rossz nyomán.A szeretet kegyelmén me... Citeste mai mult >>
Psalmul 66
Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie!Cântați-I Numele și dați-I mărire!Măriți slava Lui prin laudele voastre,Celui ce locuiește mai presus de astre.Lucrurile Lui sunt nespus de-nfricoșate,Cei ce-... Citeste mai mult >>
Harul Tau in mine
Harul Tau in mineHarul Tau, Bunule Tata slavit,Este cea mai mare mangaiere pentru mine!O impartasire bogata a harului deosebit,Ma face mai puternica si mai vie!Sa incolteasca harul dupa ploaia suferin... Citeste mai mult >>