text Poezii crestine

O jertfă întreagă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Margareta Boghean
Doamne, ajută-mă să urc Calvarul
Aşa cum mi l-ai trasat
Nu cumva să calc alături
Săvârşind vre-un păcat.

Doamne, pentru aceasta însă
Dă-mi Te rog, înțelepciune
Şi credință cât de multă
Să le pun azi în slujire.

Dă-mi făina ce-i cuvântul
Din Scriptură cum stă scris
Nu cumva să sufle vântul
Necredinței, nici un pic.

Dar făina nu ajunge
Pentru a face o mâncare
Pune ulei în vase Doamne,
Când aduc jertfa pe altare.

Pune uleiul, Duhul Sfânt,
Ca în ziua Cincizecimii
Ce L-ai trimis pe pământ
Cum ai spus în seara Cinei.

Dar atât, tot nu-i deajuns...
Te mai rog un lucru, Doamne,
Fă ca în vase să avem
În îndestulare sare.

O vorbire cât mai aleasă,
Cu cuvinte dulci şi clare
În aşa fel să se poată
Aduce jertfa pe altare.

Totuşi, cu acestea toate,
Mâncarea nu-i atât de bună
Trebuie tămâie Doamne,
Rugi fierbinți în noapte adâncă.

Da! Tămâia îi dă mirosul;
Tot primeşti în rugăciune
Şi azi de ai prinosul,
Adu-ți jertfa de slujire.

Îl avem exemplu-n toate,
Nopți întregi în rugăciune,
Iar ziua, între noroade,
Le vorbea de mântuire.

Dă-mi o, Doamne, înțelepciune
Şi pricepere să-mi dai
Ca să merg smerit pe cale,
Şi să pot ajunge-n rai.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>