text Poezii crestine

Numai bine mi-ai făcut

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Numai bine mi-ai făcut


Numai bine mi-ai făcut
Dumnezeul meu iubit,
Pentru mine Te-ai jertfit
Cu al Tău sânge, m-ai plătit.

Mi-ai făcut la cer o casă
Ca să locuiesc în ea,
Văd Isus, de mine-Ți pasă
Doar Tu ești scăparea mea!

Multe ai mai pătimit
Pentru mine bun Isus,
Pe cruce ai fost suit
Ca să ajung la Tine, sus,

Multe Doamne-Ți datorez
Dar mă simt fără putere,
Și adesea mă întristez
În inimă, simt durere.

Vreau Doamne să fiu cu Tine
Și aicea pe pământ,
Iar atunci când clipa vine
Vreau să ajung în cerul sfânt.

Pentru asta-i lupta mea
Cerul, să îl stăpânesc
Mintea mea și inima
Ție, Ți le dăruiesc!

Îți cer Doamne înțelepciune
Și lumina Ta, o cer
Să pot face fapte bune,
Să fiu convins, că nu pier

Dacă am credință-n Tine
Și în revenirea Ta
Brațul Tău mă va susține
Și la dreapta Ta, voi sta.

Eu, inima-Ți dăruiesc
Și Te rog, milă să ai,
Să mă ierți de Îți greșesc
Vreau să ajung la Tine în Rai

Veșnicia s-o primesc
De la Tine, bun Isus,
Și mereu să Te slăvesc
Cu îngerii cei de sus.

Amin

Câmpia Turzii, 18 august 2024
Și la dreapta Ta voi sta


Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>