Nu am nimic al meu

Nu am nimic.
Nu am bucăţi de timp
în care să mă pot ascunde,
nu am nimic mai mult decât,
umile şi mirate,câteva secunde
distanţă între da sau nu...
Nu am nimic al meu.
În mine şi dincolo de "eu",
Doamne Isuse, eşti doar Tu.

Dar la-nceput n-a fost aşa.
La început am fost doar rău.
Urât şi-ntunecat, mă ascundeam în răutatea mea,
găsisem în sufletul meu un hău
în care să mă prăbuşesc...
Însă Tu m-ai văzut:
o mână răzvrătită de atomi
mocnind dureri pe o planetă
ce rătăcea într-un pixel pe cerul Tău.

Şi m-ai salvat...
Nemeritat,azi eu trăiesc minuni,
văd totul în lumina Ta...
Un om schimbat sunt,
nebunul scos dintre nebuni,
ieşit din timp, oprit în loc,
uimindu-se străluminat
de cât de nepătruns de înţelept eşti Tu.

Nu am nimic al meu,
nici măcar sufletul,
am doar, primite de la Tine, câteva secunde
numite viaţă,
secunde-n care să mă pot mira
de-nţelepciunea Ta măreaţă
şi de iubirea şi de mila Ta.

Nu am nimic...
N-am nici puterea de a-Ţi spune "da",
n-am nici dorinţa de a-Ţi spune "nu".
Nu am nimic al meu.
În mine-adânc şi dincolo de "eu",
Doamne Isuse, eşti doar Tu.