Nimicnicia mea

Cât de măreţ eşti Tu, Hristoase!
Adesea când privesc la Tine
Şi la lucrările-Ţi frumoase,
Mă văd atât de mic pe mine...

Cât eşti de sfânt şi drept în toate,
Tu Soare al neprihănirii!
Eu, plin de greşuri şi păcate,
Supus slăbiciunilor firii.

Cât eşti de bun şi plin de milă,
Gata să-mi dai oricând iertare!
Eu, prin trăirea mea ostilă,
Nesocotesc a Ta-ndurare.

Cât de departe sunt de starea
Ce-i după voia Ta, Isuse...
Fă-mi gândul, vorba şi purtarea
Să-Ţi fie ne-ncetat supuse.

Cât de neputincios sunt...iată,
Găsesc în mine-o lege care,
Când vreau să fac bine, deodată,
Fac răul ce-mi dă remuşcare.

O, Doamne, Tu mă izbăveşte
De legea firii păcătoase;
Când vreo ispită mă pândeşte
Al Tău braţ scump să nu mă lase.

Fără de Tine-s o epavă,
De n-ai fi Tu, m-aş pierde-ndată;
Ajută-mă în a Ta slavă
S-ajung biruitor, odată.

Amin
19 octombrie 2013