text Poezii crestine

Miracol Al Iubirii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
Stau şi mă-ntreb şi azi, ca-n fiecare zi
Cine sunt şi ce valoare are viaţa mea?
Cât de specială eu pot fi şi câte lacrimi
S-ar naşte pentru mine, în ochii cuiva?

Aş vrea o mână caldă şi mângâietoare
Dar parcă, doar ploaia mă atinge.
Aş vrea să simt o caldă-mbrăţişare
Şi asta îmi oferă, doar vântul care-adie.

Aş vrea şi eu acum, să aparţin Cuiva
Aş vrea s-aud şoptit un ,,te iubesc"
Atât de multe lucruri eu aşi vrea
Dar, oricât aş căuta, nu le găsesc.

Privesc spre cer şi-aştept...aştept ceva;
Aştept ca Dumnezeu să îmi vorbească.
El mă ştie, mă cunoaşte şi-mi ştie inima
El poate şi gândul meu să mi-l citească.

Şi-apoi.........aud o Voce-n spate
O Voce, ce îmi trezeşte o speranţă
Care-mi spune: ,,Iubita Mea, întoarce-te
Sunt Eu, Cel care ţi-am dat viaţă.

Căci dinainte de a te naşte încă
Am ştiut, că tu vei fi a Mea
Eşti visul Meu, în marea cea adâncă
Eşti specială şi pentru Mine, unica.

De fapt, Eu pentru asta te-am creat
Viaţa ta, e valoroasă pentru Mine.
Multe lacrimi pentru tine Am vărsat
Când Mă uitai şi nu-ţi păsa de Mine.

Eram zdrobit, când tu plângeai
Erai a Mea, Eu sunt un Dumnezeu gelos!
Voiam să vii la Mine, atunci când sufereai
Totul Ţi-aşi fi dăruit, atât de bucuros!

Eram Ploaia, care te mângâia
Eram Vântul, care te-mbrăţişa
Eram, Cetate tare-n vreme rea
Eram Stânca, care te înălţa.

De-atâtea ori ţi-am spus că te iubesc
Şi în atâtea feluri Eu ţi-am demonstrat
Nerăbdător am aşteptat iubirea să îţi dăriuesc
Să te strâng la piept, am suferit şi am răbdat.

Am vrut ca toate-acestea să le ştii
Am vrut, să ai încredere în tine
Eu te-am iertat şi te aştept să vii
Să fii a Mea, să fii numai cu Mine.

Pentru toate, Eu am plătit preţul suprem
Şi Viaţa Mea, am dat-o pentru tine
Într-un Miracol Al Iubirii, vreau să te transform,
Tristeţile în bucurii, căci te iubesc, ştii bine."

..........................................................................................

Am stat şi viaţa mi-am analizat-o
Şi-atunci cu drag eu I-am răspuns:
,,Doamnul meu, Tu eşti Iubirea,
pe care atât de mult am căutat-o
Şi adevăru-acesta nicicum nu m-a pătruns.

Eşti Domnul Dumnezeul meu, Cel viu
Cum oare am putut să nu Te văd?
Cum oare am putut să nu Te ştiu
Când, în fiecare zi am motive să Te cred?

Doamne! Eu vreau să vii în viaţa mea
Mereu, să-Ţi simt mereu prezenţa
Când soarele faţa îmi va mângâia
Voi şti de-acum, că este Mâna Ta.

Voi şti că Tu anume mă îmbrăţişezi
Şi cu Lumină, mă vei înconjura
Teamă, nu voi avea, Tu veghezi
Şi Braţul Tău mă va purta.

Chiar, de valuri mari mă vor ameninţa
Tu mă iubeşti şi de greşesc mă vei ierta
Eu ştiu bine că Tu eşti Siguranţa mea
La Tine, mereu mereu voi alerga.

La Cer eu voi privi întotdeauna
Când voi fi tristă, când mă voi bucura
Doar de la Tine voi primi Cununa
Şi toată toată Dragostea.

Nu-i nimeni ca Tine să iubească
Aşa cum numai Tu iubeşti.
Nimeni pentru mine, n-o să se jertfească.
Te iubesc, vreau, cu Tine acolo unde Eşti.

Nu-i nimeni, care să mă poarte
În înălţimi, pe aripi mari, de dor
Ca Tine Doamne ,cine poate
Să fie, Un Balsam Vindecător?

Te iubesc! Tu eşti totul pentru mine
Şi tot ce sunt, acum este al Tău
Tu m-ai creat şi vreau să fiu cu Tine
Cu Tine Doamne! Cu Domnul Dumnezeu!

A.N
26.08.2011 Firenze




Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>