Mi-e dor...

MI-E DOR…


De mâna divinului Tată,
Am fost bine frământată.
Şi din lut m-a transformat,
Într-un chip prea minunat,
După asemănarea Lui.
Chip unic în voia Olarului.

Cuvântul m-a modelat,
Suflare divină mi-a dat,
Mi-a gătit un loc minunat.
Dar rău m-am depărtat...
Şi-am ajuns în laţul morţii,
Unde păcatul pune colții.

Mi-e dor de pacea deplină,
Scăldată-n sfântă lumină.
Mi-e dor de dragostea Lui Isus,
După Duhul ce duce în sus,
În splendorile cereşti.
Suflete pe unde pribegești ?

Cel ce vina şi-a recunoscut,
Domnul nu-l lasă pierdut.
Vino, recunoaşte-ţi păcatul,
Iertare nu-i în nimeni altul.
El ne-învăluie cu iubire...
Nu ne lasă singuri în sfinţire.

Ce minune şi ce splendori !
Se revarsă din jertfă în zori.
Scăpați din moarte suntem,
Am scăpat de-al morţii blestem.
Cuprinși în harul învierii,
Scăldați în raza Primăverii.

Vom păşi în azurul nemuririi,
Purtând în noi darul neprihănirii.
În Ţara veşniciei nu va fi durere,
Nici lacrimi, găsi-vom mângâiere.
Uita-vom suferințe şi nevoi,
Căci Domnul fi-va veşnic cu noi.

Străluci-va Făclia Divină,
Splendoare din lumină lină.
Vom trăi în iubire deplină,
Fără nici o umbră de vină.
În neprihănire celestă,
Uitând de lumea terestră.
Amin!