text Poezii crestine

Mi-ai dat tot, mi-ai dat iubire!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Mi-ai dat tot, mi-ai dat iubire!

Mi-ai dat tot, mi-ai dat iubire
Mi-ai dat tot ce mi-am dorit
Un noian de fericire
Mi-ai adus, Isus iubit

Binele în gândul meu
Tu ai pus și înțelepciune
Sfânt și mare Dumnezeu
Te ador, eu Îți pot spune,

Că Te vreau în viața mea
Tu ești leac alinător
Tu îmi mângăi inima
Tu ești Domnul, domnilor!

Pe toate le stăpânești
De la Tatăl, ai putere
Salvatorul meu Tu ești
Tu îmi aduci mângâiere

Viața nu-mi mai aparține
E a Ta, de acum înainte
Eu vreau să fac totul bine
Să mă îndrept spre cele sfinte

Pas cu pas, încetișor
Să fac sfântă voia Ta
Chiar de nu-mi va fi ușor
Eu, n-am să pot renunța

La Tine, mărit Isus
Care ai murit pe cruce
Să ajung la ceruri, sus
La Tine, să pot ajunge.

Chinuri grele ai îndurat
Și ai fost batjocorit
Fără să fii vinovat
Tu Mântuitor, iubit!

Ai murit în locul meu
Căci ai vrut să fiu scăpat
Tu, Fiu sfânt de Dumnezeu
Care ai fost pur și curat

Glorie, slavă Îți dau
Ție, Fiule ceresc
Cu Tine eu vrau să stau
Etern să împărățesc.


Amin

Câmpia Turzii, 1 august 2026

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>