text Poezii crestine

Mi-ai dat putere și iubire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Mi-ai dat putere și iubire


Mi-ai dăruit iubirea Ta
Deși, eu nu m-am așteptat
Căci toate, după mintea mea
Eu le-am făcut, n-am ascultat.

Cuvântul, L-am studiat mereu
Dar de la El, m-am abătut
Și am făcut, doar ce-am vrut eu
Mulțimi de rele, tot ce-am vrut.

Eram rău și încăpățânat
Voiam să fac, doar ce-mi plăcea
Dar Tu Isus, nu m-ai lăsat
Să cad, să nu mă pot scula,

M-ai susținut cu brațul Tău,
Mi-ai dat putere și iubire
Și am înțeles că drumul meu
E sus la cer, să-Ți dau mărire,

Să-Ți cânt cu inima deschisă
Așa, cum nu am mai făcut,
Iubirea mea să fie aprinsă
Căci Te ador, atât de mult!

Tu ești nădejdea mea cea mare
În Tine doar nădăjduiesc,
De sunt trecut prin încercare,
Ești lângă mine, Domn ceresc.

Căci lacrimile mele Tată
Le vezi și știi că-s disperat,
Tu lângă mine, hai de îndată
Nu mă lăsa, căci singur, cad.

Eu simt că am apărător
Un scut, care mă protejează,
Cu Tine, tot e mai ușor
Și ochii nu-mi mai lăcrimează

Și pacea Ta când o primesc,
Sunt fericit, plin de putere,
Ești Domnul meu și Te iubesc
La Tine găsesc mângâiere.

Aștept, să uiți, tot ce am făcut,
Când nu știam nimic de Tine,
Tot să rămână în trecut,
La ceruri, să ajung cu bine.

Amin

Câmpia Turzii, 24 octombrie 2025

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>