Măreție

(Vezi Genesa cap. 1 și 2)

Cât este universul de adânc,
Cât este el de abisal
Și cât este de nemărginit. . .
Și totuși
Dumnezeu l-a creat în cinci zile.
Soarele,
Ca o roată a vieții,
Luna,
Ca un bol de cristal,
Stelele pe care le vedem,
Pe unele cât un bob de muștar,
Pe altele cât un bob de grâu,
Pe altele cât un bob de mazăre. . .
Și toate au trecut
Prin mâna Lui.
Într-un târziu,
În ziua a șasea,
După ce zămislise toate,
Dumnezeu a văzut
Că pământul era gol,
Căci pe întinderea lui
Niciun om nu se născuse încă.
Astfel,
Ziditorul a spus:
„Să facem om
După chipul și asemănarea noastră. ”
Din țărâna pământului
A luat țărână,
A stropit-o cu apă
Și a frământat-o
Până când a modelat
Primul om: pe Adam,
Căruia i-a suflat în nări
Suflare de viață
Și l-a făcut un suflet viu.
Nici nu-ndrăznesc să mă gândesc
Cât de puternic este Domnul
Și cât de tare mâna lui.
Cu mâna Lui m-a modelat
Pe mine,
Gura Lui mi-a dat
Suflare de viață
Și iată că m-a făcut un suflet viu.
În peregrinările mele prin viață
Am păcătuit
Și am murdărit
Haina sufletului,
Dar Domnul pregătise deja
Prețul iertării
Prin sângele jertfei supreme
A Domnului Isus
Prin care sunt iertat.
Doamne, prin zidirea Ta
Ți-ai arătat măreția și slava.
Îți mulțumesc că m-ai creat
Și că m-ai iertat
Luând pe cruce păcatele mele.
Tu mi-ai dat viața,
Iar eu o pun la picioarele Tale,
Din dragoste,
Pentru veșnicie.