Măreția Slavei Lui

În roua cristalină a diminieți,
Văd falnica colină a vieți,
Cu tot, ce se trezeşte din ațipit,
Văd raze de soare, la un clipit.
Cristale de diamant în purpură,
Păsărele, care zburdă prin natură,
Nişte copaci cu fructe zemoase,
Un păianjen parcă țese mătase.
Cocorii cu blândețe pe baltă,
În armonia greierilor care saltă.
De pe poteca de lângă, fără margini,
Se văd de la distanță, falnici crinii,
Cât de minunată hărnicia, albinii.
Şi mă opresc să poposesc,
Iar în timp ce mă odihnesc,
Încep să slăvesc pe Creiator!
Căci ochii mei pot să vadă acest viu decor.
Cu aşa o măreție şi iubire Divină,
El a dat peste toate, viață şi lumină
Şi totul este aşa de real şi uimitor.

Mărire Domnului!