Măreața taină, Dragostea

Cea mai măreaţă Taină şi mai de preţ Comoară
Ce-n universul nostru s-a întâlnit vreodată,
Izvorul de viaţă ce nicicând n-o să piară,
E Creatorul lumii, e Dragostea curată.

Mireasmă ce îmbată cu-al ei parfum de veacuri
Pe cei ce vin aproape de-al ei mister nestins,
Izvor de vindecare cu nesfârşite leacuri
Ce-n sânul lui ascunde puteri de neînvins.

O, Dragoste Divină de mulţi neînţeleasă,
Cum trec pe lângă Tine cu suflete-nsetate
Cei orbi, fără să vadă cât ești Tu de frumoasă
Şi cei flămânzi nu gustă din Sfintele-ți bucate...

Cei ce-au avut prilejul cândva să te cunoască,
Şi au gustat plăcerea trăirii lângă Tine,
S-au dezlegat cu totul de slava omenească
Şi s-au lipit de miezul comorilor divine.

Tu dăruieşti de veacuri tot ce se-ascunde-n Tine
Şi stai mereu departe de gândul răsplătirii,
Şi orice om ce-n taină smerit la tine vine,
Găsi-va alinarea din tainele Iubirii.

Înduioşat de milă sau poate din mândrie
Un om poate fi darnic dar fără să iubească,
Dar Dragostea e-n omul ce dă cu bucurie
Căci Dragostea nu poate să nu se dăruiască.

Ea nu-şi caută folosul şi nu se-nchide-n sine
Ci-n valuri îşi revarsă spre oameni bunătatea,
Curată, neclintită, prin veacuri va rămâne
Şi-n sânul ei se-ascunde din veşnicii dreptatea.

Fă azi un pas spre Masa ce încă stă întinsă
Şi gustă bunătatea ce-n Dragoste se-ascunde...
A ei flacără vie va fi din nou aprinsă
În viaţa ta când dragostea deplin te va pătrunde.