Mândrie şi umilinţă...

MÂNDRIE ŞI UMILINŢA

N-am fost supus, şi n-am vegheat,
M-am depărtat mult de altar,
Căci în gândirea mea, credeam
Că-s înţelept, şi ştiu ce vreau.

Privirea, mi-a furat-o lumea
Cu frumuseţea-i de cristal,
Şi m-am gândit, că mi-ar sta bine,
Să stau şi eu, pe-al lumii piedestal.

Şi am plecat, la drumul mare,
Cu gândul ca să reuşesc,
Şi să câştig pe rând cupele,
De aur, de argint, de bronz...

Şi am dat, tot ce aveam mai bun
Din forţa mea umana; doream iubire...
Şi am reuşit, am câştigat
Marea cupă de bronz.

Eram aşa de fericit, credeam că-am reuşit...
Dar, am rămas dezamăgit, sleit de forţă, de puteri,
Căci în acest câştig, eu n-am găsit
Iubirea ce-o doream...

Şi forţele mi-am adunat,
La luptă, din nou am plecat,
Crezând că, de câştig argint,
Îmi era visul împlinit.

Şi am reuşit, am câştigat...
Strângeam cupa de argint la piept;
Stăteam pe piedestal... credeam,
Că iubirea am găsit...

Dezamăgirea m-a lovit,
Am plâns, la pământ m-am trântit,
Căci nici de-această dată,
Iubirea, n-am găsit...

Şi iarăşi forţele mi-am strâns,
Naivitatea m-a învins...
Mi-am zis: Cupa de aur, eu o vreau,
Cu toate trei, iubirea am găsit...

Şi-n luptă am intrat...
Tot ce lumea mi-a cerut, am dat.
Tributul, toată puterea mea...
Şi cupa de aur, în braţe o strângeam.

Încoronat, cu cupa-n mâini,
Râdeam... eram fericit, căci mi-am zis:
Acum am reuşit, cu toate trei,
Iubirea am gasit!

N-a fost aşa... m-am amăgit...
Am prins cupele, şi pe toate trei,
De pământ le-am trântit...
În genunchi am căzut, şi am plâns...

Şi am ieşit pe drum
Să-mi vadă toţi nefericirea...
Şi am întâlnit un om, ce m-a-ntrebat:
Ce cauţi? De ce eşti aşa distrus?

Trist, plângând, I-am zis:
Caut iubirea, în toată lumea am umblat,
Şi nicăieri, eu nu am găsit, ceea ce căutam...
Distrus, dezamăgit, iubirea n-o găseam...

Străinul, m-a privit lung, şi dulce mi-a vorbit:
O, fiul Meu, întoarce-te de unde ai plecat,
Acolo e iubirea, la cruce, la calvar,
Îngenunchiază la altar, şi vei primi iubirea-n dar!

Am pierdut timpul în zadar...
Şi totul, din fală, din mândrie,
Căci am crezut că, singur pot,
Să-mi fac, un viitor în lume...

N-a fost aşa... Isus în cale mi-a ieşit,
Şi cu blândeţe m-a condus,
Pe drumul cu iubire, şi-I mulţumesc acum,
Şi-L rog să mearagă înainte, iar eu, să-I calc pe urme...