Lumina feţei Tale

LUMINA FEŢEI TALE...

Atât de mult ne-ncântă lumina feţei Tale
O, Creator preasfânt aşa-i găsit cu cale
S-o răspândeşti, duios, asupra celor care
N-au mai rămas în beznă când le-ai făcut chemare
Ci-au acceptat oferta de a primi prin har
Cununa veşniciei din veşnicul hotar.

Lumina feţei Tale ne-a cucerit total
Ne conectează, lin, cu Plaiul sideral
Ne luminează calea să nu cădem în groapă
Şi e balsam curat când spinii ne înţeapă
Simţim înviorare când peste noi răsare,
Ne scoate dintr-o stare de cruntă nepăsare.

O, cât de mult dorim să nu se-ndepărteze
Să stea cu noi tot timpul şi să ne echipeze
Cu tot ce-i necesar spre a putea străbate
Prin viaţa ce e plină de-atâta nedreptate
Să stea cu noi la rău, să stea cu noi la bine
Căci doar aşa avem realizări depline.

Lumina feţei Tale ne-aduce mult alin
Când ne apasă greu necazul vreunui chin
Urmează uşurare când ea ne-atinge faţa
Se risipeşte iute şi arşiţa şi ceaţa
Şi consternaţi privim spre zarea de-unde vine
S-aducă vreo-ndrumare şi zbucium să aline.

Ne înţelegem slujba trăirilor supreme
Şi chiar de ar veni a încercării vreme
Lumina feţei Tale ne ţine pe traseu
Ca să putem învinge necazul cel mai greu
Ne dă imbold s-ajungem în Patria dorită
Cu nimburi îngereşti şi sori învăluită.

George Cornici